Homepage » Actualitate » Poveştile celor 7 victime de la Colectiv moarte sâmbătă! Cine sunt cei care au plecat la ceruri

Poveştile celor 7 victime de la Colectiv moarte sâmbătă! Cine sunt cei care au plecat la ceruri

Publicat pe 07.11.2015 la 16:07 Actualizat pe 07.11.2015 la 16:52

Ei sunt cele şapte victime de la Colectiv, care, sâmbătă, şi-au luat zborul către ceruri.Vestea morţii acestora a venit succesiv, lăsân medicii neputincioşi în faţa sfârşitului.

Ei sunt cele şapte victime de la Colectiv, care, sâmbătă, şi-au luat zborul către ceruri.Vestea morţii acestora a venit succesiv, lăsân medicii neputincioşi în faţa sfârşitului.

Ionuţ Popescu - a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul de Arşi, din Capitală.

Ionuţ este fiul fostului director al unei companii de electricitate, Valter Popescu. Acesta a mers în Colectiv împreună cu iubita lui, Monica Tănăsoiu, care a murit în noaptea tragediei.

Tânărul focșănean a fost supus unui număr de două intervenții chirurgicale de transplant de piele. În timpul celei de-a doua operații, el a intrat în stop cardio-respirator, dar a răspuns pozitiv manevrelor de resuscitare. Azi-noapte, din păcate, orice luptă a medicilor pentru salvarea lui Ionuț a fost zadarnică, potrivit vrancea24.



Daniel Ciobanu, cameramanul care filma concertul trupei "Goodbye to Gravity", a murit sâmbătă dimineaţa, la ora 07:30, la Spitalul de Arşi, din Capitală.

Dan Ciobanu, în vârstă de 39 de ani şi tată a doi copii, a fost prezent, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv pentru a filma concertul susţinut de trupa Goodbye to Gravity.

Acesta suferise arsuri grave pe o suprafaţă de 47% din corp şi o deteriorare severă a căilor respiratorii cauzată de toxinele inhalate în incendiul din Colectiv. "Pielea arsă s-a suprainfectat", a mai scris Andrei Ciobanu.



Cea de-a treia victimă care a murit sâmbătă dimineaţa este un tânăr de 30 de ani, care se afla internat la Spitalul Universitar şi se numeşte Ionuţ Maior.



Un alt tânăr a murit la Spitalul Floreasca. Bărbatul se numeşte Adrian Popa.

Florin Cristian Popescu, bodyguardul clubului Colectiv, a încetat din viaţă la aterizarea pe aeroportul din Rotterdam.

Florin Cristian Popescu a fost urmat de ghinioane în ultimii ani! După ce şi-a pierdut ambii părinţi, iubita a decis să plece din ţară şi să pună capăt relaţiei, lăsându-l singur pe lume. Apoi, acesta a fost grav rănit în incendiul din Colectiv, iar la câteva ore, hoţii dădeau buzna în casa lui. Sâmbătă, tânărul a pus capăt suferinţei, pierzând lupta cu viaţa.



Tullia Ciotola este cea de-a şasea victimă. Tânăra, în vârstă de 20 de ani, este din Italia şi a murit în drum spre spital, după ce a ajuns în Olanda.



Cel de-al şaptelea decedat este de la Spitalul de Arşi. Acesta se afla în stare gravă şi medicii îi dădeau şanse mici de supravieţuire. Se pare că ultima victimă ar fi Alex Chelba, prietenul lui Cabral.

"Dragii mei, Alex nu mai este. Acum pentru el nu mai putem decât să plângem. Mulțumesc pentru tot sprijinul, le ținem pumnii celor care încă lupta, la fel și familiilor și prietenilor lor", a anunţat Cabral pe o reţea de socializare.

(foto: facebook)

Ce s-a întâmplat?

Clubul Colectiv din sectorul 4 din Capitală a fost incendiat în timpul unui concert de lansare a unui album de-al trupei Goodbye to Gravity. Zeci de oameni au fost resuscitaţi chiar pe stradă. Mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit la faţa locului. Tragedia a avut loc în seara de 30 spre 31 octombrie în Capitală. În urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 38 de persoane şi alte aproximativ 200 au fost rănite, dintre care peste 130 sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DESPRE TRAGEDIA DIN CLUBUL MORŢII

Citeşte şi:

Au rămas muţi! Ce au găsit procurorii în telefonul unuia dintre acţionarii Clubului Colectiv

ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Elias a făcut publice noi informaţii despre victimele incendiului din clubul Colectiv!

INCREDIBIL! Câți oameni trebuiau să petreacă de Revelion în clubul COLECTIV! Numărul INVITAȚIILOR era URIAȘ

Ultimul drum pentru Mimi Voicu, una dintre victimele de la Colectiv. O mare de oameni s-au adunat la catafalcul ei! Imagini EXCLUSIVE

E OFICIAL! Cristian Popescu Piedone a demisionat!

VICTOR PONTA A DEMISIONAT

Florin Chilian: „Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală” Artistul nu mai tace!

Adevărul despre moartea lui Radu Palada! Familia nu a mai suportat! „Radu a fost călcat în picioare”

Coincidenţă sau premoniţie? Daniel Ciobanu era chitarist într-o trupă numită "Prea târziu"

VIDEO / Imagini cu mulţimea din COLECTIV! Ce făceau spectatorii la concertul celor de la "Goodbye to Gravity" înainte de izbucnirea incendiului

Adevărul crunt despre moartea celor şase tineri care s-au stins, astăzi, în doar câteva ore! Medicii cred că acesta este doar începutul!

Raed Arafat, declaraţii de ULTIMĂ ORĂ! Care este starea victimelor transportate la Bruxelles şi la Rotterdam

Cutremurător! Cântăreaţa de muzică populară Jeni Nicolau, la un pas de moarte pe scenă!

UPDATE 12:00 Bilanţul morţilor din Colectiv a ajuns la 38! Şase persoane rănite în incendiul de la Colectiv au murit în această dimineaţă

Cine este a 33 a victimă din Colectiv! Povestea de viaţă a lui Ionuţ Popescu

Mesaj sfâşietor apărut pe pagina de Facebook a lui Daniel Ciobanu, după moartea acestuia


Cutremurător! Ce rugăminte arzătoare lansase familia lui Daniel Ciobanu cu câteva ore înainte ca acesta să moară: "Nu este tratat de medic specialist"

A.E.D.

În articolul
Poveştile celor 7 victime de la Colectiv moarte sâmbătă! Cine sunt cei care au plecat la ceruri
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Stiri interne • la 15:06
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
  • Ce a declarat SRI despre riscul de atac terorist în România
  • Ce urmează să se întâmple în țara noastră
(P) Cum îți dai seama dacă ai nevoie de psiholog sau de psihiatru
Beauty & Lifestyle • la 14:39
(P) Cum îți dai seama dacă ai nevoie de psiholog sau de psihiatru
  • Când simptomele afectează viața de zi cu zi
  • Gânduri intruzive sau percepții neobișnuite
Ce a realizat Andreea Raicu atunci când s-a uitat în trecut și avea 20 de ani! Este cu totul altă persoană
Showbiz intern • la 14:39
Ce a realizat Andreea Raicu atunci când s-a uitat în trecut și avea 20 de ani! Este cu totul altă persoană
  • Andreea Raicu a făcut declarații emoționante
  • Ce schimbări a făcut vedeta în viața ei
Tavi Clonda a taxat-o pe Gabriela Cristea! Ce l-a făcut să reacționeze imediat
Showbiz intern • la 14:32
Tavi Clonda a taxat-o pe Gabriela Cristea! Ce l-a făcut să reacționeze imediat
  • Cum s-a îmbrăcat Gabriela Cristea
  • Tavi Clonda a reacționat rapid
(P) Cât te costă internetul în vacanțele exotice și cum poți evita facturile uriașe la roaming
Beauty & Lifestyle • la 14:12
(P) Cât te costă internetul în vacanțele exotice și cum poți evita facturile uriașe la roaming
  • Ce poți face pentru a beneficia de costuri mai mici la Internet în vacanțele exotice
  • Cum poți evita facturile mari la roaming
Adela Popescu, mesaj emoționant pentru soțul ei, plecat pe Insula Iubirii! Îi este extrem de dor de Radu Vâlcan
Showbiz intern • la 13:50
Adela Popescu, mesaj emoționant pentru soțul ei, plecat pe Insula Iubirii! Îi este extrem de dor de Radu Vâlcan
  • Ce mesaj emoționant i-a scris Adela Popescu soțului
  • Radu Vâlcan se află pe Insula Iubirii
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Filmul tragediei de la baza Borcea. Octavian a murit salvând un maidanez. Se căsătorise anul trecut
recomandare pe observatornews.ro
Filmul tragediei de la baza Borcea. Octavian a murit salvând un maidanez. Se căsătorise anul trecut
Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
recomandare pe as.ro
Celebra milionară nu a avut milă de românii care au cerut bani de bilete de la stat după ce au revenit din zona de război
Veste superbă în showbiz! Iulia Albu, anunț surpriză despre a doua sarcină. Mike este în culmea fericirii! Vedeta mai are o fată, Mikaela, în vârstă de 16 ani
Romania TV
Veste superbă în showbiz! Iulia Albu, anunț surpriză despre a doua sarcină. Mike este în culmea fericirii! Vedeta mai are o fată, Mikaela, în vârstă de 16 ani
Un nou vortex polar „explodează” peste Europa. „Primăvara falsă” este alungată de inversarea curenţilor, meteorologii vorbesc despre o „anomalie de proporţii”
Romania TV
Un nou vortex polar „explodează” peste Europa. „Primăvara falsă” este alungată de inversarea curenţilor, meteorologii vorbesc despre o „anomalie de proporţii”
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Ai voie să depozitezi biciclete pe casa scării? Ce spune legea
recomandare pe playtech.ro
Ai voie să depozitezi biciclete pe casa scării? Ce spune legea
Cum arată un buncăr antiatomic din România. Ce găsești în interiorul unui adăpost de protecție civilă
recomandare pe playtech.ro
Cum arată un buncăr antiatomic din România. Ce găsești în interiorul unui adăpost de protecție civilă
Iranul a atacat NATO cu o rachetă balistică. Detalii de ultimă oră
recomandare pe redactia.ro
Iranul a atacat NATO cu o rachetă balistică. Detalii de ultimă oră
Se implică sau nu România în războiul din Iran? Donald Trump, cerință expresă pentru Nicușor Dan în legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu
recomandare pe redactia.ro
Se implică sau nu România în războiul din Iran? Donald Trump, cerință expresă pentru Nicușor Dan în legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
recomandare pe bzi.ro
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
Cum arată Bianca Giurcanu de la Survivor România 2026 când e complet machiată și defilează pe podium. Imagini inedite
recomandare pe a1.ro
Cum arată Bianca Giurcanu de la Survivor România 2026 când e complet machiată și defilează pe podium. Imagini inedite
Close