Un român de 29 de ani a murit într-un accident terifiant în Italia. Tânărul a fost aruncat prin parbriz în urma impactului
Publicat pe 07.05.2019 la 16:34 Actualizat pe 07.05.2019 la 16:46
Sfârşit tragic pentru un român din Italia. Bărbatul plecase să câştige o pâine peste hotare, însă şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident auto.
Sfârşit tragic pentru un român din Italia. Bărbatul plecase să câştige o pâine peste hotare, însă şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident auto.
Românul în vârstă de 29 de ani se afla în maşină alături de un prieten. La un moment dat, din cauza vitezei excesive, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat într-un şanţ. Impactul a fost atât de puternic încât românul de 29 de ani a fost aruncat prin parbriz, potrivit Yvii 24 Online.
Totul s-a întâmplat într-o localitate din Catania, Italia, în noaptea de luni spre marţi. Şoferul maşinii, un bărbat de 33 de ani, a scăpat nevătămat. Oamenii legii au descoperit, însă, că acesta conducea fără permis, consumase băuturi alcoolice şi nu avea nici asigurare, astfel că riscă ani în spatele gratiilor.
O.P.