Live acum
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan. Ce este bine să facem în această zi

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan. Ce este bine să facem în această zi

Publicat pe 27.12.2021 la 10:07 Actualizat pe 27.12.2021 la 10:07

Sfântul Ștefan, considerat drept primul martir creștin a fost ucenicul lui Iisus Hristos, care îl urma peste tot și care a asistat direct la faptele sale, este sărbătorit pe 27 decembrie.

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan

arhivă

Sfântul Ștefan a fost primul care a vestit și mărturisit credința în Iisus Hristos. Acesta îi ajuta pe cei bolnavi, iar în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan

În această zi este bine ca în casă să se aducă o icoană care îl infățișează pe acest martir, Sfântul Ștefan ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care sunt certați de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția spune că pentru sporul casei și sănătatea apropiaților care sunt bolnavi, este bine ca pe 27 decembrie să se dăruiască o icoană la Sfântului Ștefan sau o candelă nouă.

În unele zone din Muntenia se pregătesc pâinicile lui Ștefan, care au forma rotundă și sunt făcute dintr-un aluat care este asemănător cu cel de cozonac. Aceste pâinici sunt unse cu miere și amintesc de pietrele care l-au omorât pe Sfântul Ștefan.

Pâinicile sunt sfințite la biserică și împărțite copiilor săraci.

Cine a fost Sfântul Ștefan

Sfântul Ștefan venea din Ierusalim și avea origini iudaice, iar acesta este considerat primul martir creștin care a fost condamnat de către autoritățile iudaice. A fost unul dintre cei șapte bărbați ,,plini de Duh și înțelepciune", aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi.

Sfântul Ștefan este sărbătorit în a treia zi de Crăciun și a fost primul care a vestit și care a mărutirist credința în Iisus Hristos, iar pentru credința lui, a fost ucis cu pietre. Un tânăr care păzea hainele celor care aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damasculuo, tânărul, pe care îl chema Saul, l-a urmat și a devenit Apostolul Pavel.

Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 ostemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurențiu.

Citește și: Sfântul Ştefan, sărbătorit în a treia zi de Crăciun. Rugăciunea care te scapă de păcate! Trebuie s-o rosteşti astăzi

În articolul
Obiceiuri și tradiții de Sfântul Ștefan. Ce este bine să facem în această zi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Emisiuni TV
Cătălin Zmărăndescu a vorbit despre tumoarea care i-a fost descoperită în urma unui control. Cum se simte acum
  • Tumoarea care i-a fost descoperită lui Cătălin Zmărăndescu
  • Cum se simte acum concurentul Power Couple
Emisiuni TV
Scrisoarea care a făcut-o pe Sandra Izbașa de la Power Couple să plângă în hohote. Ce i-a scris soțul ei, Răzvan Bănică
  • Sandra Izbașa a plâns în hohote la Power Couple
  • Ce scrisoare emoționantă a primit de la soțul ei, Răzvan Bănică
Showbiz intern
Ionuț Cercel, declarație superbă de dragoste pentru soția lui. Sabina și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Ionuț Cercel și-a sărbătorit soția
  • Manelistul, declarație superbă de dragoste pentru mama copiilor lui
Stiri interne
Alertă în Curtea de Argeș! O bacterie periculoasă a fost depistată în apa potabilă
  • Bacterie periculoasă depistată în apa potabilă din Curtea de Argeș
  • Locuitorii au primit RO Alert
Emisiuni TV
Lavinia, câștigătoarea de la Mireasa, sezonul 12, însărcinată? Tânăra a lămurit zvonurile și a vorbit și despre relația cu mama lui Adin
  • Lavinia s-a afișat cu o burtică suspectă, iar urmăritorii au crezut că este însărcinată
  • Soția lui Adin a lămurit zvonurile
Emisiuni TV
Marius și Simona Urzică, moment emoționant la Power Couple. Ce declarații siropoase i-a făcut soția campionului olimpic 
  • Ce declarații i-a făcut Simona Urzică soțului ei la Power Couple
  • Momentul a fost unul emoționant
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
recomandare pe a1.ro
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux