Live acum Viaţa fără filtru
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Israel și Hamas fac pace. S-a decis încetarea focului. Ce țară a reușit să oprească războiul?

Israel și Hamas fac pace. S-a decis încetarea focului. Ce țară a reușit să oprească războiul?

Publicat pe 21.05.2021 la 08:58 Actualizat pe 21.05.2021 la 09:01

S-a decis încetarea războiului dintre Israel și Hamas, după ce, în cadrul ședinței de joi din Țara Sfântă, oficialii au hotărât să oprească focul asupra grupărilor militante din Fâșia Gaza. Această întrunire a fost mediată în Egipt.

arhiva

Încetarea războiului dintre Israel și gruparea Hamas a fost propusă de Egipt în cadrul ședinței de ieri a cabinetului israelian. Potrivit CNN, încetarea focului urmează să fie „reciprocă și necondiționată”, astfel că nici Israel și nici Hamas nu vor mai ataca.

Cabinetul oficialilor israelieni a anunțat că este de acord cu această propunere, dar că încetarea conflictului va fi convenită de comun acord pentru a nu exista inconveniente de nici o parte a războiului dintre cele două teritorii. Conform sursei citate, încetarea focului a intrat deja în vigoare, fiind vorba despre ora 2 locală din această dimineață.

S-a decis încheierea războiului dintre Israel și Hamas

Anterior anunțului privind acordul de încetare a focului, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a spus că a discutat cu ministrul israelian de Externe, Gabi Ashkenazi, și i-a reiterat acestuia mesajul președintelui Joe Biden, că SUA așteaptă să vadă o încetare a operațiunii militare. Antony Blinken și-a expimat în repetate rânduri îngrijorarea privind acest zonflict, fiind vorba de foarte multe victime ale ambelor părți.

Anunțul vine după nu mai puțin de 11 zile de război violent, iar pacea din Orientul Mijlociu era mult așteptată de ambele părți, deși atacurile sângeroase au șocat întreaga lume. În data de 10 mai, Hamas a lansat o rafală de rachete asupra Israelului, după ce armata din Țara Sfântă a descins în Palestina, evacuând forțat cetățenii, fără vreun anunț prealabil.

Cel mai violent conflict de la cel din 2014 s-a soldat cu moartea a 232 de oameni din Fâșia Gaza, dintre care mai mult de 100 de femei și copii, dar și sute de răniți. Israelul a anunțat că a ucis peste 150 de militanți ai Hamas, însă nu dorește să dea publicității numărul real al victimelor. În Israel, rachetele lansate ar fi omorât 12 oameni, dintre care 2 copii.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Israel și Hamas fac pace. S-a decis încetarea focului. Ce țară a reușit să oprească războiul?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Fiica lui Ilie Năstase a ajuns pe străzi. Nu mai are casă și nici bani de mâncare. Ce apel disperat a făcut
  • Imagini scandaloase cu Charlotte Năstase
  • Fiica fostului tenismen se află într-o situație critică
Emisiuni TV
Cum și-a dat seama Mihai Onilă că soția i-a fost mamă într-o altă viață: „În momentele în care este mai vulnerabil...”
  • Mihai Onilă simte că soția i-a fost mamă într-o viață anterioară
  • Spiritualitatea i-a unit pe cei doi
Stiri internationale
Imagini devastatoare de la accidentul feroviar din Spania. Oamenii încercau să iasă pe fereastră
  • Imagini halucinante de la accidentul din Spania
  • Oamenii au trăit un coșmar
  • Martorii au făcut declarații incredibile
Emisiuni TV
Cristina Reding: de la balet, la antreprenoare de succes. Afacerea ei a atins cifra de afaceri de 6 milioane de dolari
  • Cristina Reding, mărturisiri impresionante la Antena Stars
  • Cum a atins succesul
Showbiz intern
Dorian Popa, aroganță la Tribunal. Influencerul a venit cu bodyguarzi
  • Dorian Popa a mers cu bodyguarzii la proces, la Curtea de Apel București
  • Are loc rejudecarea dosarului în care a fost depistat conducând sub influența canabisului
Showbiz intern
NiCK N&D și soția lui, imagine de colecție de la începutul relației. Cât de mult s-au schimbat de atunci foștii concurenți de la Power Couple
  • NiCK N&D și soția lui și soția lui sunt împreună de 33 de ani
  • Imagine rară cu cei doi de la începutul relației
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Momentul furtului ceasului de 175.000 euro, surprins de camere. Psiholoaga se afla noaptea în casa italianului
recomandare pe as.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Romania TV
Noul ministru al Apărării, anunţ oficial despre armata obligatorie. Ce trebuie să ştie tinerii de peste 18 ani din România
Romania TV
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Casierie sau caserie: Explicația simplă care te scapă de confuzii
recomandare pe playtech.ro
Gerul adevărat abia acum se instalează! Va fi mai frig ca până acum, aerul siberian ajunge în România
recomandare pe redactia.ro
Vesti triste la prima ora...E vorba despre celebrul AXINTE 👇
recomandare pe redactia.ro
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
recomandare pe Ciao.ro
Gabriela Cristea, adevăratul motiv al plecării lui Cătălin Măruță de la PRO TV. Dezvăluirea care l-a dat de gol
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Gabriela Cristea a slăbit enorm și a defilat cu picioarele ei tonifiate! Se pregătește reapariția la TV? – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe dailybusiness.ro
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
recomandare pe dailybusiness.ro
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe a1.ro
Ce spune Bella Santiago despre conflictul dintre Nicu și Iulia de la Survivor. Cum a reacționat când a văzut imaginile