Live acum
Prime time 19:00/ Petrecem in familie
Homepage » Beauty & Lifestyle » Cât poate fi ținut puiul crud în frigider? Ce spun specialiștii

Cât poate fi ținut puiul crud în frigider? Ce spun specialiștii

De Oana Vacarusi.
Publicat pe 08.03.2023 la 20:48 Actualizat pe 08.03.2023 la 20:48

Uneori se întâmplă să facem cumpărături cu gândul că vom ajunge acasă și vom face imediat mâncare însă, de multe ori, planurile se schimbă. Dar bine că există frigiderele, nu-i așa?! Cât poate fi ținut puiul crud în frigider? Ce spun specialiștii.

Profimediaimages.ro

Puiul este una dintre cele mai îndrăgite și consumate proteine ​​slabe de pe planetă și, de asemenea, este extrem de versatil, poate fi folosit în salate, sau poate fi servit chiar ca fel principal însă, oricum ar fi el pregătit, gustul mâncării va fi bazat pe calitatea și prospețimea puiului.

Cât poate fi ținut puiul crud în frigider?

În primul rând, trebuie să știți că puiul, ca aproape toate alimentele, are un termen de valabilitate, și chiar și cele mai high-tech frigidere din ziua de azi nu pot păstra prospețimea alimentelor perisabile pentru totdeauna.

Potrivit studiilor, o mulțime de persoane se îmbolnăvesc, în fiecare an, după ce au consumat păsări contaminate. Chiar și proaspăt, puiul crud este frecvent contaminat cu o mulțime de bacterii, inclusiv bacterii Campylobacter, Salmonella și Clostridium perfringens. Așadar, gândiți-vă cât timp ar avea bacteriile să incubeze și să se înmulțească, dacă veți lăsa puiul crud la frigider o perioadă mai lungă.

Potrivit specialiștilot, odată ce carnea de pasăre crudă este pusă la frigider cu o temperatură standard setată la aproximativ grade Celsius sau mai jos, aveți la dispoziție până la două zile pentru a o folosi, altfel, va trebui să o aruncați.

Cum să-ți dai seama dacă puiul tău crud este încă bun după ce l-ai ținut în frigider

1. Verificați data. Potrivit specialiștilor, „Puiul proaspăt, curcanul, carnea măcinată și carnea de pasăre măcinată ar trebui să fie gătite sau congelate în 1 până la 2 zile de la cumpărare”.

2. Verifică indiciile vizuale. De obicei, atunci când puiul crud este încă proaspăt și sigur de mâncat, va arăta roz deschis, alb-albăstrui pal sau chiar galben, cu grăsime albă strălucitoare. Dacă observați grăsime galbenă, pete, sau nuanțe de verde și gri, aruncați puiul.

3. Mirosul. Chiar și în frigider, păsările de curte aflate în declin au un miros neplăcut.

4. Verificați textura. Când puiul crud este încă proaspăt, va părea strălucitor, va fi umed la atingere și chiar puțin alunecos. Dacă devine lipicios și moale, trebuie aruncat cât mai repede posibil.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Cât poate fi ținut puiul crud în frigider? Ce spun specialiștii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri interne
Incendiul de la clubul Bellagio din Mamaia a fost provocat. Ce au aflat autoritățile, după anchetă
  • Anchetatorii au făcut publice primele date ale investigației de la clubul Bellagio
  • Incendiul ar fi fost provocat
Showbiz intern
Ispita Andrușca de la Insula Iubirii dezvăluit la ce operații estetice a apelat! Are sau nu implant fesier | FOTO
  • Ispita Andrușca a trecut prin câteva schimbări
  • La ce operații estetice a apelat
Showbiz intern
Dana Roba și noul iubit au dat frâu liber sentimentelor! Cele mai romantice imagini cu cei doi | FOTO
  • Cât de fericită este Dana Roba alături de iubitul ei
  • Make-up artistul radiază în imaginile cu noul partner
Emisiuni TV
Elena Udrea, veste de la tribunal, în dosarul pentru bani | Decizia instanței
  • Judecătorii au cerut să se vândă până pe 9 septembrie toate bunurile firmei Băi Boghiș
  • Elena Udrea are de recuperat 375.000 de euro
Paparazzi
Fostul soţ al Elenei de la Mandinga, mai fericit ca niciodată! În compania cui a fost surprins Dragoş Răzvan | PAPARAZZI
  • Dragoș Răzvan a fost filmat de paparazzii Spynews.ro alături de noua iubită
  • Cum își petrec cei doi timpul liber
Showbiz intern
Direct din Saint-Tropez, Alexandru Ciucu îi răspunde lui Cătălin Botezatu: “Poate îi e și puțin teamă de concurență!”
  • Alexandru Ciucu îi răspunde lui Cătălin Botezatu
  • Ce spune designerul Casei Regale
  • Declarații exclusive
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
25.000 de oameni la catafalcul Regelui Mihai şi 1.000 la Ion Iliescu. Explicaţia unui istoric
recomandare pe as.ro
Milionarul român cu trei pensii, dezvăluiri şocante! Ce s-a întâmplat în biroul său: “Nu e bine să mă apuc acum să vorbesc”
Romania TV
Vine AUSTERITATEA II. Ce măsuri drastice conţine noul pachet pregătit de guvern pentru români
Romania TV
Bogdan de la Ploiești, dezvăluiri cutremurătoare despre problemele pe care le are cu copiii lui, ”Mi-a rupt sufletul în mine!”
recomandare pe antena3.ro
În Iași, cineva a sunat la Poliție când a văzut ce făceau doi tineri în parcare: „Dragostea e frumoasă, dar păstrați-o pentru acasă”
recomandare pe antena3.ro
De ce nu a participat Nicușor Dan la funeraliile lui Ion Iliescu? Surse: El a stat în biroul din Palatul Cotroceni
recomandare pe antena3.ro
O vedetă TV s-a despărțit de iubitul fotomodel italian pentru că așa i-a spus Inteligența Artificială
recomandare pe playtech.ro
Nina Iliescu, în stare gravă! Soţia fostului preşedinte a primit vestea tristă a momentului de la cine nu se aştepta
recomandare pe playtech.ro
Femeia cunoscută care a făcut un gest superb în fața sicriului lui Iliescu! Emil Constantinescu a uimit cu reacţia de la Palatul Cotroceni
recomandare pe redactia.ro
VIDEO Gafă uluitoare la o televiziune în timpul funeraliilor lui Ion Iliescu.  "Am văzut cum a fost așezat sicriul cu trupul neînsuflețit al președintelui Nicușor Dan”
recomandare pe redactia.ro
Gestul făcut de Emil Constantinescu la Cotroceni lângă sicriul lui Ion Iliescu
recomandare pe Ciao.ro
Cine este 'copilul secret' al lui Ion Iliescu! El moștenește toate bunurile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
recomandare pe bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
recomandare pe bzi.ro
Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere
recomandare pe dailybusiness.ro
Carmen Harra aduce explicații halucinante despre Iliescu: „ Cifra 9 i-a definit viața”
recomandare pe dailybusiness.ro
Grecia, destinația preferată a românilor pentru vacanța de vară. Majoritatea merg cu mașina personală
recomandare pe Jurnalul.ro
Portalul Leului din 8 August deschide poarta miracolelor pentru fiecare zodie: Află ce binecuvântări îți aduce acest eveniment cosmic
recomandare pe a1.ro
Povestea cutremurătoare de viață a doamnei Cristiana de la Mireasa. Și-a pierdut fiul anul acesta și se luptă cu o boală cruntă. De ce a decis să poarte o perucă: „Dacă mă vedeți noaptea cu un baticuț pe cap…”