Live acum Viața fără filtru
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Paparazzi » Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu, depus la biserică. Care a fost ultima dorinţă a regretatului artist

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu, depus la biserică. Care a fost ultima dorinţă a regretatului artist

Publicat pe 30.10.2019 la 14:47 Actualizat pe 30.10.2019 la 15:24

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu a fost depus, în urmă cu puţin timp, la biserica Sfânta Parascheva din Bucureşti, acolo unde oamenii au început deja să vină şi să aprindă o lumânare la căpătâiul său şi să-şi ia adio de la cel care a fost Mihai Constantinescu.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu, depus la biserică. Care a fost ultima dorinţă a regretatului artist

Spynews.ro

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu a fost depus, în urmă cu puţin timp, la biserica Sfânta Parascheva din Bucureşti, acolo unde oamenii au început deja să vină şi să aprindă o lumânare la căpătâiul său şi să-şi ia adio de la cel care a fost Mihai Constantinescu.

Vestea că Mihai Constantinescu a murit după cinci luni de stat în comă a îndurerat pe toată lumea. Familie, prieteni, fani, toţi sunt întristaţi de plecarea lui Mihai Constantinescu. Acesta a fost un om bun, un mare artist şi un om cum rar se mai găseşte în ziua de astăzi.

Astfel, în urmă cu câteva minute, sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus la biserică, iar fanii au început deja să vină să-şi ia rămas bun. Oamenii aduc flori, lumânări, coroane şi se roagă pentru ca sufletul lui Mihai Constantinescu să-şi găsească liniştea. În biserică este o atmosferă apăsătoare, iar Simona, soţia regretatului artist, este nemişcată de lângă sicriul său.

Ultima dorinţă a lui Mihai Constantinescu

De altfel, s-a aflat şi care a fost ultima dorinţă a lui Mihai Constantinescu. Astfel, potrivit Antena Stars, marele artist şi-a dorit enorm ca în momentul în care se va stinge sicriul său să fie acoperit cu capacul. Ultima sa dorinţă a fost respectată de soţia lui, Simona, dar şi de fosta nevastă, Mihaela, cu care Mihai Constantinescu rămăsese în relaţii foarte bune.

Când va fi Mihai Constantinescu condus pe ultimul drum

"Va fi înmormântat în Cimitirul Ghencea din Militari, joi, la ora 14:00. El a vrut modest, nu a vrut un loc de veci pe Aleea Artiștilor", a spus Marilena Adam, naşa de cununie a artistului, pentru "Agenţia VIP".

În articolul
Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Mihai Constantinescu, depus la biserică. Care a fost ultima dorinţă a regretatului artist
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Tiktoker din Constanța, condamnat la închisoare cu executare. A fost judecat pentru fapte de violență
  • Tiktoker din Constanța, condamnat la închisoare cu executare
  • A primit o pedeapsă de trei ani și o lună pentru fapte de violență
Sport
S-a aflat când va fi externat Mircea Lucescu! Situația ar fi din ce în ce mai gravă! Va fi transferat la un spital din străinătate
  • Mircea Lucescu ar fi din ce în ce mai bolnav
  • Când va fi externat selecționerul și unde va merge pentru investigații
Showbiz intern
Ce semnificație aparte are numele nepotului actriței Maia Morgenstern. Fiul Cabiriei a împlinit cinci luni
  • Cabiria Morgenstern a devenit mamă în urmă cu cinci luni
  • Ce semnificație are numele fiului ei
Showbiz intern
O fostă ispită de la Insula Iubirii îi dă târcoale Mirei după despărțirea de Levi. S-a mai dat la ea și în trecut
  • O fostă ispită de la Insula Iubirii visează la Mira
  • Comentariul care l-a dat de gol pe tânăr
Showbiz intern
Gheboasă și fosta iubită, Luiza, din nou un cuplu? Cum s-au afișat în vacanța din Egipt
  • Gheboasă și fosta iubită s-au despărțit după 11 ani de relație
  • Cei doi sunt în vacanță, în Egipt
Stiri internationale
O femeie a înghițit o lingură de 17 cm în timp ce mânca iaurt. Cum a fost posibil
  • Incident neobișnuit
  • O femeie a înghițit accidental o lingură lungă de 17 cm
  • Cum a fost posibil
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Gerul dă bătăi de cap şoferilor. Cum îţi poţi distruge maşina doar plecând de pe loc
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Ora din zi la care ar trebui să tragi jaluzelele sau draperiile pentru a economisi la încălzire. Diferenţa poate fi şi de două grade Celsius
recomandare pe playtech.ro
Când dai prioritate de dreaptă într-o intersecţie fără indicatoare: regulile din 2026
recomandare pe redactia.ro
Greșeala care te lasă fără moștenire, chiar dacă ești copilul legal. Mulți români află prea târziu
recomandare pe redactia.ro
Doliu în SRI. A murit un fost șef din Serviciul Român de Informații. Va fi înmormântat cu onoruri militare
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe Jurnalul.ro
Eclipsa solară din februarie 2026 rescrie destinul: patru luni de naștere, profund afectate
recomandare pe a1.ro
Gabriela Oțil, ședință foto în ipostaze provocatoare, fără lenjerie intimă. Detaliul văzut de fani la ținuta soției lui Dani Oțil