A început şcoala şi în puşcării! Cel mai tânăr elev are 15 ani şi este înscris în clasa I
Publicat pe 14.09.2015 la 18:25 Actualizat pe 14.09.2015 la 18:30
Deţinuţii au început şi ei, cot la cot cu copiii, cursurile organizate în cadrul centrele de detenţie din ţară.
Mii de deţinuţi au început şi ei, cot la cot cu copiii, cursurile organizate în cadrul centrele de detenţie din ţară.
La Centrul de Detenţie Craiova, acolo unde a fost deschis oficial anul şcolar, cel mai tânăr elev are 15 ani şi este în clasa I, iar cel mai mare are 25 de ani şi este în clasa a XI-a. "Am ales să particip la deschiderea anului şcolar într-un centru aparţinând Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru a încerca să atragem atenţia, şi în acest fel, asupra unor realităţi mai puţin cunoscute", a mărturisit ministrul Robert Cazanciuc, la festivitatea de deschidere a anului şcolar.
Lipsa educaţiei este unul dintre motivele pentru care multe persoane sfârşesc în penitenciar. "Tinerii din acest centru ar fi avut o altă şansă în viaţă dacă ar fi putut urma cursul şcolar firesc al oricărui copil, dacă ar fi avut ocazia să înveţe nu numai să scrie, să citească, dar şi să primească un set de valori morale, să afle ce înseamnă respectarea legii şi ce consecinţe poate avea nerespectarea ei", a mai spus Cazanciu.
În fiecare an, în sistemul penitenciar, sunt peste 2.000 de absolvenţi ai cursurilor de instruire şcolară.
Foto:guraialomitei.com