Atac cu mașina în mulțime, în Italia. Cel puțin 10 oameni au fost răniți. Ce se știe despre suspect
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 16.05.2026 la 21:08
Actualizat pe 16.05.2026 la 21:08
Un șofer a intrat cu mașina în mulțime, în Italia. Atacul a avut loc la Modena și cel puțin zece oameni au fost răniți. Un trecător a încercat să îl oprească și a fost înjunghiat.
- Un șofer a intrat cu mașina în mulțime, în Italia
- Cel puțin 10 oameni au fost răniți
- Un trecător a încercat să îl oprească și a fost înjunghiat
Atacul a avut loc sâmbătă după-amiază, în Italia, la Modena. Mai multe persoane au fost rănite, după ce șoferul a intrat cu mașina în mulțime. După atac, bărbatul a ieșit din mașină și a înjunghiat un trecător care a încercat să îl oprească. Bărbatul a fost prins cu ajutorul trecătorilor.
Un șofer a intrat cu mașina în mulțime, la Modena
Primele informații arată că ar fi vorba despre un atac intenționat. Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime, pe Via Emilia.
Mașina s-a izbit de vitrina unui magazin. După ce a ieșit din autoturism, a înjunghiat un trecător care a încercat să îl oprească. Ar fi vorba despre cel puțin zece oameni care au fost răniți.
Bărbatul a fost prins cu ajutorul trecătorilor. Șoferul are 30 de ani, are cetățenie italiană, însă este străin și nu a mai avut probleme cu legea până acum.
Premierul Italiei a condamnat ferm atacul
Giorgia Meloni se află în Grecia pentru un forum internațional și a condamnat ferm atacul de la Modena.
Este pentru prima dată când în Italia are un loc un incident de acest fel, iar autoritățile promit măsuri ferme. Din cei zece oameni răniți, unul dintre ei ar fi în stare gravă.



