Cât de devreme ar trebui să direcționăm copiii spre specializare? Un studiu al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României analizează cum se construiește performanța
De Elena Boruz.
Publicat pe 09.01.2026 la 15:59
Actualizat pe 09.01.2026 la 15:59
Ideea că un copil trebuie „să se specializeze devreme” pentru a reuși a devenit aproape o regulă nescrisă. Fie că este vorba despre sport, muzică, informatică sau matematică, mulți părinți cred că performanța se obține doar prin concentrare exclusivă asupra unei singure direcții, încă din primii ani de viață.
Cât de devreme ar trebui să direcționăm copiii spre specializare?
- Când ar trebui să direcționăm copiii spre specializare
- Un studiu al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României analizează cum se construiește performanța
Cea mai recentă cercetare publicată în decembrie 2025 în Science arată însă contrariul: specializarea precoce nu doar că nu garantează succesul, ci poate chiar limita dezvoltarea pe termen lung.
O echipă internațională de cercetători condusă de profesorul Arne Güllich, de la Universitatea RPTU Kaiserslautern-Landau, a analizat date despre 34.839 de performeri de nivel mondial: de la medaliați olimpici la laureați ai Premiului Nobel, mari muzicieni și jucători de șah.
Rezultatele, sintetizate și de ScienceDaily, sunt destul de limpezi: cei care au ajuns la vârful domeniului lor nu s-au concentrat timpuriu asupra unei singure discipline, ci au explorat mai multe domenii înainte de a alege unul.
Articolul continuă după recomandări
Cercetătorii au identificat trei mecanisme care explică acest tipar. Primul este căutarea și potrivirea: contactul cu domenii diferite ajută tinerii să descopere unde se află adevărata lor compatibilitate.
Al doilea este capitalul de învățare sporit: diversitatea experiențelor întărește capacitatea de a învăța și de a face conexiuni între concepte aparent fără legătură. Iar al treilea este reducerea riscurilor: copiii care practică o singură activitate intensiv sunt mai expuși la epuizare, pierderea motivației sau blocaje emoționale.
În educația modernă, presiunea performanței a ajuns să substituie procesul de descoperire. Mulți copii sunt orientați devreme spre o singură competență, într-un regim aproape profesional. Sportivii de 8 ani care se antrenează zilnic câte patru ore, elevii care parcurg programe de pregătire pentru olimpiade încă din clasele primare, muzicienii care sacrifică timpul liber pentru repetiții continue, toți devin, în timp, vulnerabili la ceea ce specialiștii numesc burnout educațional.
În România, fenomenul este vizibil mai ales în mediile competitive. Mulți elevi talentați renunță în adolescență la domeniile care le-au definit copilăria, nu din lipsă de abilități, ci din epuizare. Performanța devine o constrângere, nu o alegere liberă și confortabilă.
De aceea, studiul „Tiparul neurocognitiv al excelenței românești”, lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României împreună cu Institutul BrainMap, capătă o importanță aparte.
Cercetarea își propune să analizeze, cu metode științifice moderne, care sunt mecanismele cognitive și emoționale ce susțin performanța reală. Prin măsurători qEEG și evaluări psihologice complexe, studiul explorează modul în care gândirea, motivația și echilibrul emoțional influențează drumul spre excelență.
Pentru factorii de decizie, rezultatele pot avea consecințe directe. Politicile educaționale și programele pentru „copii supradotați” ar trebui să încurajeze diversitatea formării, nu izolarea într-un singur domeniu.
Experiențele interdisciplinare, fie că este vorba despre combinația dintre știință și arte sau între sport și logică, stimulează conexiunile neuronale și flexibilitatea cognitivă, elemente esențiale pentru inovație.
