Homepage » Actualitate » Stiri interne » Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi. La ce trebuie să mai fie atenți credincioșii

Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi. La ce trebuie să mai fie atenți credincioșii

Bianca Cimpoi

De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 30.03.2023 la 18:16 Actualizat pe 30.03.2023 la 18:16

Mai sunt doar câteva săptămâni până la Paște, iar creștinii se pregătesc spiritual pentru una dintre cele mai importante sărbători din an, dar nu înainte de a se spovedi, așa cum spune tradiția.

Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi

Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi

Profimediaimages

  • Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi
  • La ce trebuie să mai fie atenți credincioșii

Tradiția spune că, în general, dacă te spovedești în Postul Paștelui sau imediat după, păcatele îți vor fi iertate mult mai repede. La fel de populară este și tradiția conform căreia este bine să respecți un minim de zile în care ai ținut post, înainte de a merge la spovedanie.

Câte zile trebuie să ții post îaninte de a merge la spovedanie

În cărțile sfinte, se spune că este bine ca postul să fie ținut toate cele 40 de zile, astfel încât în ultima zi să se meargă la spovedanie.

Pe de altă parte, preoții spun că la fel de bine este și dacă ai ținut post doar câteva zile sau doar luni, miercuri și vineri. Ba mai mult, este recomandat dacă te-ai spovedit, să continui postul, chiar dacă ai trecut pe la biserică.

Ba mai mult, preoții spun că rolul postului este acela de a îi determina pe creștini să spovedească, de aceea nu există nicio piedică pentru a nu participa la această taină. Dacă totuși nu ai reușit să postești nici măcar o zi, este bine să continui în perioada următoare, imediat după ce te-ai spovedit.

Aceeași regulă se aplică și în cazul împărtășitului. Cu toate că, în general, se spune că este bine ca Postul Paștelui să fie ținut toate cele 40 de zile, preoții spun că este permis creștinilor să se împărtășească și abia mai apoi să țină post.

Preoții nu recomandă spovedania în Săptămâna Patimilor

Așa cum spune tradiția, Săptămâna Patimilor este un moment important pentru creștini, perioadă marcată de mai multe slujbe cu o semnificație aparte.

De aceea, pentru a nu se suprapune cu slujbele precum Deniile, preoții recomandă credincioșilor să se spovedească înainte de Săptămâna Patimilor, pentru că, în general, tot mai mulți creștini vor să primească binecuvântarea lui Dumnezeu.

Citește și: Ce să faci dacă îți este rușine să mărturisești un păcat? Întrebarea la care tot mai mulți credincioși caută răspuns

În articolul
Câte zile trebuie să ții post înainte de a te spovedi. La ce trebuie să mai fie atenți credincioșii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Denis Alibec a devenit tată pentru prima dată! Soția fotbalistului a născut o fetiță | FOTO
Showbiz intern • ieri la 23:57
Denis Alibec a devenit tată pentru prima dată! Soția fotbalistului a născut o fetiță | FOTO
  • Denis Alibec a devenit tată pentru prima dată
  • Fotbalistul a făcut publice primele imagini cu familia lui
Insula Iubirii 2026. Cum a reacționat Remi Dobre când a văzut scenele intime dintre Bianca Iotu și ispita Narcis Bujor: ”Mă stăpânesc cu greu”
Emisiuni TV • ieri la 23:14
Insula Iubirii 2026. Cum a reacționat Remi Dobre când a văzut scenele intime dintre Bianca Iotu și ispita Narcis Bujor: ”Mă stăpânesc cu greu”
  • Remi Dobre a privit imaginile în care Bianca Iotu întreține relații intime cu Narcis Bujor
  • Cum a reacționat concurentul
Insula Iubirii 2026. Bianca Ghiurcă a avut o reacție explozivă când a văzut imaginile cu Marco și Gabriella: ”O distrug”
Showbiz intern • ieri la 22:39
Insula Iubirii 2026. Bianca Ghiurcă a avut o reacție explozivă când a văzut imaginile cu Marco și Gabriella: ”O distrug”
  • Bianca Ghiurcă a făcut declarații despre apropierile soțului ei cu Gabriella
  • Concurenta a crezut că nu vede bine
Insula Iubirii 2026. Bianca Iotu a aruncat în foc colierul care a legat-o de Remi Dobre. Explicația concurentei: ”Nu dă bine cu ținuta”
Showbiz intern • ieri la 22:00
Insula Iubirii 2026. Bianca Iotu a aruncat în foc colierul care a legat-o de Remi Dobre. Explicația concurentei: ”Nu dă bine cu ținuta”
  • Bianca Iotu a luat decizia finală cu privire la Remi Dobre
  • Concurenta a fost convinsă de decizia ei
VEZI MAI MULT
Recomandări
Staţiunea unică din Bucovina care i-a lăsat fără cuvinte pe turiști: "Aici este adevărata Românie"
recomandare pe observatornews.ro

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Romania TV
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore
recomandare pe antena3.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
recomandare pe antena3.ro
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
recomandare pe antena3.ro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
Zboruri anulate în Italia și întârzieri masive pe aeroporturi. Probleme inclusiv pentru cursele spre București
recomandare pe Jurnalul.ro
Zboruri anulate în Italia și întârzieri masive pe aeroporturi. Probleme inclusiv pentru cursele spre București
S-a aflat cum a ajuns fostul actor-copil în țarcul tigrului care l-a ucis! Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe a1.ro
S-a aflat cum a ajuns fostul actor-copil în țarcul tigrului care l-a ucis! Ce au descoperit anchetatorii
Close