Homepage » Actualitate » Credea că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, însă a nimerit în cel mai cumplit coşmar!

Credea că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, însă a nimerit în cel mai cumplit coşmar!

Publicat pe 30.03.2016 la 18:22 Actualizat pe 30.03.2016 la 18:23

Angajata unei instituţii din Alba a crezut că a dat peste cea mai tare combinaţie din viaţa ei, însă, când s-a dus să culeagă "roadele", a realizat că totul a fost o înscenare.

Procurorii DIICOT Alba au dispus reținerea inculpatei Hannelore Andrea Burcuș Săvulescu, inspector fiscal în cadrul Administrației Fondului pentru Mediu, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. "În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: începând cu data de 23 noiembrie 2015, o societate comercială din județul Alba a făcut obiectul unei inspecții fiscale din partea Administrației Fondului pentru Mediu, din echipa de control făcând parte și inculpata Hannelore Andrea Burcuș Săvulescu. La data de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea s-a deplasat singură la sediul societății respective, unde, în contextul unor discuții privind concluziile provizorii ale controlului și deficiențele constatate, i-a explicat omului de afaceri că, prin calcule, poate scădea cuantumul obligațiilor fiscale de la 761.000 lei la 338.000 lei dacă primește 10% din diferența astfel calculată. În concret, inspectorul fiscal a pretins suma de 42.300 lei, plătibilă în două tranșe: una pe loc, cealaltă la încheierea procesului-verbal de control. În cursul zilei de 15 martie 2016, inculpata Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea a primit de la denunțător suma de 20.000 lei, urmând ca diferența să-i fie înmânată ulterior în condițiile de mai sus. La data de 29 martie 2016, procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatei Burcuș Săvulescu Hannelore Andrea fiind găsită suma de 10.000 lei", se arată în comunicatul DIICOT.
Citeste si:
Primele declaraţii ale apropiaţilor lui Cheloo, după reţinerea artistului!
Cum a ajuns Cheloo în scandalul drogurilor!
În articolul
Credea că i-a pus Dumnezeu mâna în cap, însă a nimerit în cel mai cumplit coşmar!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tzancă Uraganu, primele imagini cu locul unde va fi priveghiul nepoțelului său! S-au făcut pregătiri o noapte întreagă pentru Lucas / FOTO
Showbiz intern • la 11:27
Tzancă Uraganu, primele imagini cu locul unde va fi priveghiul nepoțelului său! S-au făcut pregătiri o noapte întreagă pentru Lucas / FOTO
  • Tzancă Uraganu se implică în pregătirile pentru priveghiul lui Lucas
  • Manelistul este alături de familia copilului
Ce pensie va avea Klaus Iohannis. Președintele și-a depus cererea, după 42 de ani de muncă
Stiri interne • la 11:14
Ce pensie va avea Klaus Iohannis. Președintele și-a depus cererea, după 42 de ani de muncă
  • Pensia de care ar putea beneficia Klaus Iohannis
  • Președintele a depus cererea
Star Matinal. Octavian Strunilă are contract prenupțial cu soția lui, pentru a o proteja de datorii! Actorul a luat o decizie neașteptată
Emisiuni TV • la 11:05
Star Matinal. Octavian Strunilă are contract prenupțial cu soția lui, pentru a o proteja de datorii! Actorul a luat o decizie neașteptată
  • Octavian Strunilă s-a confruntat cu probleme mari
  • Cum a reușit să își țină soția departe de necazuri
Imagini apocaliptice. Cel puțin 19 oameni au murit striviți de o autostradă, în China. Sute de salvatori au intervenit / FOTO
Stiri internationale • la 10:41
Imagini apocaliptice. Cel puțin 19 oameni au murit striviți de o autostradă, în China. Sute de salvatori au intervenit / FOTO
  • Tragedie în China
  • 19 oameni au muri
Star Matinal. Adina de la Heaven, declarații despre minunile care s-au întâmplat în viața ei. Artista nu și-a stăpânit lacrimile: ”M-a atenționat în vis” / VIDEO
Emisiuni TV • la 10:31
Star Matinal. Adina de la Heaven, declarații despre minunile care s-au întâmplat în viața ei. Artista nu și-a stăpânit lacrimile: ”M-a atenționat în vis” / VIDEO
  • Adina de la Heaven a vorbit despre minunile din viața ei
  • Cine i-a prevestit sarcina
Xtra Night Show. Cum explică Romeo Vasiloni zvonul că ar avea o relație cu Iasmina Halas. Totul a pornit după ce s-a afișat cu o blondă în pat: ”Mă atrage...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 00:11
Xtra Night Show. Cum explică Romeo Vasiloni zvonul că ar avea o relație cu Iasmina Halas. Totul a pornit după ce s-a afișat cu o blondă în pat: ”Mă atrage...” / VIDEO
  • Romeo Vasiloni a clarificat situația
  • Ce spune despre presupusa relație cu Iasmina Halas
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
recomandare pe observatornews.ro
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
recomandare pe as.ro
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Oana Lis, anunţul trist despre Viorel Lis înainte de Paşte
Romania TV

Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!

Câte calorii are, de fapt, un mic. Medic: ”Așa vă dați seama că este un mic bun!”
recomandare pe antena3.ro

Horoscop 1 mai 2024. Fecioarele au întâlniri romantice neaşteptate, Săgetătorii au câştiguri nesperate

Ouă de Paște vopsite natural. Trucuri simple pentru a obține o culoare intensă, fără coloranți periculoși

Răsturnare de situație cu Charles. Ce se întâmplă chiar ACUM cu regele bolnav, nimeni nu se aștepta
recomandare pe playtech.ro

Cum s-a filmat Delia în parc. Nu a mai ţinut cont de nimic, imagini de neratat

Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
recomandare pe redactia.ro

Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier

Ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru români. Cine primește banii
recomandare pe dailybusiness.ro

Ei sunt românii care pot ieși la pensie cu 10 sau chiar 20 de ani mai devreme!

Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
recomandare pe Jurnalul.ro
Pensii mai mari pentru foștii CAP-iști și mai puțini ani de muncă pentru mame
Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!
recomandare pe a1.ro

Close