Homepage » Actualitate » Stiri interne » De ce se mănâncă miel de Paște. Cum a apărut această tradiție și în ce țări se mai respectă

De ce se mănâncă miel de Paște. Cum a apărut această tradiție și în ce țări se mai respectă

Publicat pe 10.04.2023 la 23:18 Actualizat pe 10.04.2023 la 23:18

Mielul este unul dintre simbolurile de Paște, iar gospodinele aleg de fiecare dată să îl gătească. Pentru un creștini, mielul reprezintă faptul că Iisus Hristos s-a sacrificat și a murit pe cruce. Iată în ce țări se respectă această tradiție și cum a început!

  • De ce să consumi miel de Paște
  • Iată cum a apărut această tradiție!

Încă de la început, mielul a fost unul dintre simbolurile religioase și câți mai mulți creștini obișnuiesc să-l consume de Paște. Puțini știu de unde este această tradiție și în ce țări se respectă.

De ce se mănâncă miel de Paște - originea obiceiului

Mielul apare și în Vechiul Testament atunci când Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam și i-a cerut să îl jertfească pe fiul său, Isaac. Avraam l-a ascultat pe Dumnezeu și a fost la un pas să le sacrifice pe fiul său, iar mai apoi Dumnezeu i-a transmis printr-un înger să se oprească.

Atunci când Avram și-a ridicat ochii din pământ, în spatele lui era un berbec. Iisus Hristos a fost victima tuturor păcatelor și a fost trimis la moarte pentru mântuirea lumii, de astfel în Biblie apar momente atunci când oamenii sacrificau mielul în slava lui Dumnezeu.

Ce popoare mai au această tradiție pascală

Paștele simbolizează cea mai mare sărbătoare pentru creștini deoarece este trecerea de la moartea sufletului prin păcat de la viața cea veșnică. De aceea, Postul Paștelui este cel mai lung și ține 40 de zile. Evreii askenazi nu au mâncat niciodată miel de Paște deoarece consideră că dacă consumi această carne este echivalentă cu costumul unui sacrificiu pentru Dumnezeu.

De ce se mănâncă ouă roșii de Paște

Tradiția de Paște este ca de fiecare dată să fie vopsite ouă roșii, asta pentru că legenda spune că atunci când Iisus Hristos era răstignit pe cruce, la picioarele lui s-a pus un coș cu ouă, iar acestea s-au înroșit de la sângele Mântuitorului.

Citește și: Rețeta celui mai bun sos pentru friptura de miel. Preparatul de Paște va fi ca la carte acum

În articolul
De ce se mănâncă miel de Paște. Cum a apărut această tradiție și în ce țări se mai respectă
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce a declarat Laura Cosoi despre mama din Constanța, care și-a bătut fetița: ”Mai am un gând care nu îmi dă pace”
Showbiz intern • ieri la 23:48

  • Laura Cosoi a vorbit despre subiectul momentului
  • Ce a afectat-o foarte tare
Valentina Pelinel și Cristi Borcea, portret de familie alături de cei nouă copii! Vedeta, mărturisiri emoționante
Showbiz intern • ieri la 23:48
Valentina Pelinel și Cristi Borcea, portret de familie alături de cei nouă copii! Vedeta, mărturisiri emoționante
  • Valentina Pelinel, declarații emoționante despre cei nouă copii
  • Cum arată familia completă a Valentinei Pelinel și a lui Cristi Borcea
Anca Țurcașiu, declarații dureroase! Actrița este foarte afectată: ”O zi nefastă”
Showbiz intern • ieri la 23:09
Anca Țurcașiu, declarații dureroase! Actrița este foarte afectată: ”O zi nefastă”
  • Anca Țurcașiu este afectată de vestea momentului
  • Ce a spus actrița
Ana Mocanu spune cu subiect și predicat ce vrea de la următorul iubit! Cum să-i intri in grații concurentei de la Asia Express
Emisiuni TV • ieri la 22:43
Ana Mocanu spune cu subiect și predicat ce vrea de la următorul iubit! Cum să-i intri in grații concurentei de la Asia Express
  • Ce vrea Ana Maria Mocanu de la viitorul iubit
  • Cum arată bărbatul perfect pentru fosta asistentă TV
VEZI MAI MULT
Recomandări
Bomba cu ceas de la complexul "Premium Regie". Locatarii au aflat de problemă după ce s-au mutat aici
recomandare pe observatornews.ro
Bomba cu ceas de la complexul "Premium Regie". Locatarii au aflat de problemă după ce s-au mutat aici
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
recomandare pe as.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Tragedie în familia lui Alexandru Hora de la MasterChef. Soția lui s-a stins la doar 39 de ani. Ei aveau împreună un băiețel superb: S-a frânt o parte din sufletul meu
Romania TV

Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Caz bizar la Bacalaureat: Un elev suspect de fraudă a rămas în sala de examen. I-a spus polițistului: "Nu pui mâna pe mine fără mandat"
recomandare pe antena3.ro

Un constănțean a crezut că a dat lovitura când a descoperit un tezaur vechi de 2.000 de ani. Dar așteaptă și după 3 ani recompensa

Erdogan a scos "arma secretă" a diplomației la summitul NATO. A trimis-o pe Lokum să fascineze pe toată lumea din palat

Cât costă un sejur all-inclusive la hotelurile de pe litoral românesc, cu activități pentru copii. Ofertele pentru familii în 2026
recomandare pe playtech.ro

Cum apare șocul termic și de ce poate duce la înec chiar și în cazul unei persoane sănătoase

Începe Summitul NATO de la Ankara, Nicuşor Dan a aterizat. Cine face parte din delegația României la eveniment
recomandare pe redactia.ro

Misterul broșei purtate de Mirabela Grădinaru la Summitul NATO. De ce au ales-o și celelalte prime doamne

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”
recomandare pe bzi.ro

Vom avea alegeri anticipate? Claudiu Manda: „Asta nu rezolvă situația!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

Haosul perfect, în PNL: Justiția a suspendat congresul lui Bolojan. Liberalii, două rânduri de șefi și 9 procese
recomandare pe Jurnalul.ro
Haosul perfect, în PNL: Justiția a suspendat congresul lui Bolojan. Liberalii, două rânduri de șefi și 9 procese
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro

Close