Homepage » Monden » Domnişoarelor, fiţi pe fază! Am aflat cine va fi noul BURLAC

Domnişoarelor, fiţi pe fază! Am aflat cine va fi noul BURLAC

Publicat pe 08.12.2014 la 11:23 Actualizat pe 08.12.2014 la 11:25

Un nou tânăr speră să își întâlnească marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul” care ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.

Andrei Andrei este noul tânăr care speră să își întâlnească marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon.

Show-ul, care va debuta în luna ianuarie a anului viitor, îl are ca protagonist pe Andrei (31 de ani), un fotomodel de succes care a fost împiedicat de carieră să își întemeieze o familie. „Până acum ceva vreme nu mi-am dorit stabilitate sentimentală. Cum eu stăteam cel mult trei luni într-un loc nu a fost tocmai simplu să am relații normale, iar în timp, la distanță, se destrămau. În plus, am vrut să mă asigur că decizia de a rămâne cu cineva pentru tot restul vieții o iau o singură dată, iar asta m-a făcut probabil și mai prudent”, a recunoscut Andrei, cel care speră acum să-și cunoască la „Burlacul” aleasa.

„Eu sunt tot timpul în căutarea acelei partenere. Show-ul „Burlacul” mi-a dat posibilitatea să-mi măresc șansele de a-mi atinge scopul într-un timp scurt. Este un proiect extraordinar, am cunoscut persoane deosebite, am încercat lucruri noi și am trecut prin multe schimbări din punct de vedere emoțional. Am început să mă gândesc mai mult la tot ce vreau cu adevărat de la viață, la ce aș vrea să simt pentru și din partea persoanei iubite. Cu siguranță mi-a schimbat felul în care priveam lucrurile”, mai mărturisește Andrei.

Domnişoarelor, fiţi pe fază! Am aflat cine va fi noul BURLAC

Nu mai puțin de 20 de frumoase concurente își dezvăluie armele de seducție pentru a-l cuceri pe Andrei la începutul anului viitor și pentru a se număra printre cele 10 norocoase care pleacă împreună cu el pe un tărâm de vis unde se va desfășura tot ritualul de seducție. Cele 10 concurente care vor reuși să treacă de prima ediție vor apela la toate trucurile pe care le cunosc pentru a ajunge până în finala show-ului. Așa cum telespectatorii Antena 1 au fost obișnuiți, câte o concurentă va fi eliminată la finalul fiecărei ediții, dar pot exista și răsturnări de situație, care îl vor determina pe Andrei să elimine mai multe concurente în același timp sau chiar niciuna.

Deși este foarte obișnuit să fie în lumina reflectoarelor, Andrei a declarat că fimările pentru această emisiune au fost total diferite de ceea ce a făcut el până acum. „La orice filmare normală există un scenariu învățat și repetat înainte. Totul se știe până în cel mai mic detaliu. Ei bine, la Burlacul lucrurile au stat cu totul altfel. A trebuit să-mi creez propriul scenariu, cu propriile sentimente și propriile vorbe. Mi-a luat puțin să scap de emoții, dar filmărie au decurs fără incidente și am fost tratat regește. Sunt foarte recunoscător echipei de producție pentru modul în care m-a răsfățat”, a declarat noul burlac al Antenei 1.

Domnişoarelor, fiţi pe fază! Am aflat cine va fi noul BURLAC

Citeşte şi:

Sarcina Andreei Mantea e în pericol! Brunetei i s-a făcut rău! Ce se întâmplă acum cu ea

VIDEO / Burlacii Andreei Mantea, luaţi la "contol" de Rocsana Marcu şi Raluca Dumitru! Bruneta l-a dezbrăcat şi l-a verificat la "pacheţele"

În articolul
Domnişoarelor, fiţi pe fază! Am aflat cine va fi noul BURLAC
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Claudia Ion a refuzat testul poligraf pentru iubitul ei, Ionuț Mocăniță. De ce a luat această decizie
Emisiuni TV • ieri la 23:51
Claudia Ion a refuzat testul poligraf pentru iubitul ei, Ionuț Mocăniță. De ce a luat această decizie
  • Claudia Ion, în fața unei decizii dificile la Insula Iubirii
  • De ce a refuzat să îl trimită pe Ionuț Mocăniță la poligraf
Tensiuni între Prințul Marco și ispita Gabriella. De la ce a pornit totul: „Eu nu te aleg la date”
Emisiuni TV • ieri la 23:32
Tensiuni între Prințul Marco și ispita Gabriella. De la ce a pornit totul: „Eu nu te aleg la date”
  • Prima ceartă dintre Marco și Gabriela la Insula Iubirii
  • De la ce a pornit totul
Remi Dobre, ipostaze tandre cu ispita Daniela. Ce s-a întâmplat între ei și ce și-au reproșat apoi
Emisiuni TV • ieri la 23:03
Remi Dobre, ipostaze tandre cu ispita Daniela. Ce s-a întâmplat între ei și ce și-au reproșat apoi
  • Remi Dobre, momente tandre cu ispita Daniela la Insula Iubirii
  • Cum au ajuns de la săruturi la reproșuri
Radu Vâlcan i-a făcut o propunere neașteptată Claudiei Ion, la Insula Iubirii! Îl va trimite pe iubitul ei, Ionuț Mocăniță, la testul poligraf?
Emisiuni TV • ieri la 22:26
Radu Vâlcan i-a făcut o propunere neașteptată Claudiei Ion, la Insula Iubirii! Îl va trimite pe iubitul ei, Ionuț Mocăniță, la testul poligraf?
  • Radu Vâlcan i-a propus Claudiei Ion să facă testul poligraf pentru Ionuț Mocăniță
  • Cum a reacționat concurenta
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close