Homepage » Actualitate » Leşinuri şi îmbulzeală la pelerinajul Sfintei Parascheva!

Leşinuri şi îmbulzeală la pelerinajul Sfintei Parascheva!

Publicat pe 11.10.2013 la 11:25 Actualizat pe 11.10.2013 la 11:27

Credincioşii îndură frigul şi foamea zeci de ore doar ca să ajungă să se închine la moaştele ocrotitoarei Moldovei, iar oamenii nu mai ţin cont de nimic şi se îmbrâncesc la pelerinajul Sfintei Parascheva.

Cel mai important pelerinaj religios din România a început astăzi la Iaşi, unde cozile pelerinilor care aşteaptă să ajungă în curtea Mitropoliei se întind pe distanţe de kilometri. În fiecare an, sute de mii de oameni se adună la slujba de la Catedrala Mitropilitană din Iaşi, pentru a se închina Sfintei Cuvioasa Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Imediat după slujbă, celor prezenţi li se vor împărţi sarmale şi vin. Sărbătoarea Sfintei Parascheva este o afacere profitabilă, Mitropolia Moldovei câştigă aproximativ 2 milioane de euro din vânzarea lumânărilor, cruciuliţelor, etc. În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte.

Citeşte şi:

Apocalipsa stă pictată pe pereţii unei biserici! Desenele sunt ascunse de 40 de ani!

În articolul
Leşinuri şi îmbulzeală la pelerinajul Sfintei Parascheva!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Carmen de la Sălciua, certată de fani că nu ar ține doliu, după moartea tatălui ei. Cum le-a răspuns artista: ”Lăsați răutățile” | FOTO
Showbiz intern • la 17:45
Carmen de la Sălciua, certată de fani că nu ar ține doliu, după moartea tatălui ei. Cum le-a răspuns artista: ”Lăsați răutățile” | FOTO
  • Carmen de la Sălciua a primit critici din partea fanilor
  • Cum trece peste moartea tatălui ei
Cum s-au filmat Dj Harra și Adrian Minune la piscină. Combo-ul la care nu te așteptai: “Îl convertesc” / VIDEO
Showbiz intern • la 17:14
Cum s-au filmat Dj Harra și Adrian Minune la piscină. Combo-ul la care nu te așteptai: “Îl convertesc” / VIDEO
  • Cum s-au filmat Dj Harra și Adrian Minune la piscină
  • Combo-ul la care nu te așteptai
Mama din Botoșani care și-a aruncat copiii de la etaj, condamnată la ani grei de închisoare! Unul dintre ei a murit, iar celălalt a supraviețuit miraculos
Stiri interne • la 17:10
Mama din Botoșani care și-a aruncat copiii de la etaj, condamnată la ani grei de închisoare! Unul dintre ei a murit, iar celălalt a supraviețuit miraculos
  • Mama din Botoșani care și-a aruncat copiii de la etaj și-a aflat pedeapsa
  • Câți ani va sta în spatele gratiilor
Încă un incident aviatic! 9 persoane au trăit momente de coșmar, după ce avionul a decolat din Londra
Stiri internationale • la 16:43
Încă un incident aviatic! 9 persoane au trăit momente de coșmar, după ce avionul a decolat din Londra
  • Un alt incident aviatic marca Air India a avut loc recent
  • 9 persoane au avut nevoie de ajutor
Invazie de gărgăriţe agresive pe litoralul românesc! Turiştii, nevoiți să se retragă în camere
Stiri interne • la 15:45
Invazie de gărgăriţe agresive pe litoralul românesc! Turiştii, nevoiți să se retragă în camere
  • Gărgăriţele au invadat plajele din România
  • Turiştii, nevoiți să se retragă în camere
Verişorul Raisei, suspectul principal în cazul fetiței de de 2 ani din Dolj, găsită moartă, a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit adolescentul 
Stiri interne • la 14:33
Verişorul Raisei, suspectul principal în cazul fetiței de de 2 ani din Dolj, găsită moartă, a fost condamnat. Ce pedeapsă a primit adolescentul 
  • Condamnare în cazul fetiței ucise cu cruzime în Dolj
  • Verișorul micuței, trimis într-un centru pentru minori
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Evaluarea Naţională 2025. "Capcane" pentru elevi, la proba scrisă de română
recomandare pe observatornews.ro
Evaluarea Naţională 2025. "Capcane" pentru elevi, la proba scrisă de română
Ţeapa uriaşă încasată de milionarul român care are 6 copii cu 4 femei diferite! Cum a pierdut 6 milioane de euro
recomandare pe as.ro
Ţeapa uriaşă încasată de milionarul român care are 6 copii cu 4 femei diferite! Cum a pierdut 6 milioane de euro
ANUNȚUL făcut de Andreea Bănică, după 17 ani de căsnicie cu Lucian Mitrea. E vestea momentului în showbizul românesc!
Romania TV

Un nou ocean începe să se formeze. Unde va apărea al șaselea ocean al Terrei
recomandare pe antena3.ro

Un bărbat îmbrăcat într-un costum cu aripi a murit după ce s-a aruncat de la 2.400 metri, în Alpii Elvețieni

Incredibila poveste a bărbatului care trăiește cu 40$ pe lună deși este bogat. Este celebru în țara lui și un geniu al matematicii

Orașul din România în care plouă cel mai puțin pe tot parcursul anului. Este foarte popular
recomandare pe playtech.ro

Ultimele informații despre starea lui Ion Iliescu. Ce spun medicii...

Anunț important pentru pensionari. Câți bani vor mai primi lunar românii după măsurile de austeritate ale guvernului Bolojan. Noul ministru al Muncii a spus totul
recomandare pe redactia.ro

Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
recomandare pe Ciao.ro
Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Cum arată Diana Munteanu la 46 de ani. Imaginile cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu au devenit virale
Nicușor Dan bagă România în „RESET TOTAL”? Ce se pregătește în spatele ușilor închise de la Cotroceni?
recomandare pe bzi.ro

Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!

Taxa pe BOALĂ revine! Guvernul îi obligă pe români să plătească CASS pe anumite concedii medicale
recomandare pe dailybusiness.ro

Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi

Horoscopul lunii iulie 2025 pentru fiecare zodie: Schimbări, introspecție și noi oportunități
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscopul lunii iulie 2025 pentru fiecare zodie: Schimbări, introspecție și noi oportunități
S-au afișat notele de la BAC 2025! Află primul rezultatele de anul acesta. Model de cerere pentru vizualizarea lucrării sau pentru contestație
recomandare pe a1.ro

Close