Homepage » Actualitate » Milionar de top, obligat să fie "sifon" în puşcărie!

Milionar de top, obligat să fie "sifon" în puşcărie!

Publicat pe 20.01.2017 la 23:59 Actualizat pe 20.01.2017 la 23:08

Un milionar celebru, fost patron al unui club de tradiție din fotbalul românesc, care se află în pușcărie, îi pândește pe ceilalți deținuți dintr-un foișor special. În schimbul acestor servicii, omul de afaceri va putea ieși mai devreme din închisoare.

Potrivit unor surse din cadrul Administrației Naționale a Peniternciarelor (ANP), fostul patron al FC Argeș, Cornel Penescu, a fost transferat, recent, la Penitenciarul Jilava, unde urmează să-și execute, în regim deschis, ultima parte a pedepsei de șapte ani de închisoare, pentru dare de mită. Milionarul a cerut să muncească, pentru a scăpa mai repede din spatele gratiilor, iar conducerea închisorii l-a repartizat la pază, "la foișor", cum spun deținuții. Practic, Penescu îi va urmări pe ceilalți deținuți, opt ore pe zi, dintr-un foișor special, construit în interiorul penitenciarului. În cazul în care observă ceva suspect sau vreun incident, treaba fostului finanțator al FC Argeș este să anunțe de urgență personalul închisorii. Postul acceptat de Cornel Penescu este, de obicei, refuzat de condamnați, pe motiv că aceștia nu doresc să fie puși în situația în care să fie nevoiți să-și „toarne” colegii.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Milionar de top, obligat să fie "sifon" în puşcărie!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Rețetă de tocăniţă de pui cu sos cremos. Ingrediente și mod de preparare
Emisiuni TV • la 13:18
Rețetă de tocăniţă de pui cu sos cremos. Ingrediente și mod de preparare
  • Rețetă de tocăniţă de pui cu sos cremos
  • Ingrediente și mod de preparare
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Showbiz intern • la 13:17
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
  • Alina Pușcaș a scos apa din casă cu gălețile
  • Cu ce probleme s-a confruntat
Penthouse-ul în care s-au mutat Bisoi și iubita este uriaș! Cum arată noua locuință a vloggerului | FOTO
Showbiz intern • la 13:15
Penthouse-ul în care s-au mutat Bisoi și iubita este uriaș! Cum arată noua locuință a vloggerului | FOTO
  • Noua locuință a lui Bisoi este imensă
  • Cum arată penthouse-ul vloggerului
Bacalaureat 2026. Ce subiecte au fost la proba la alegere a profilului
Stiri interne • la 12:48
Bacalaureat 2026. Ce subiecte au fost la proba la alegere a profilului
  • Ce subiecte au picat la ultima probă de Bacalaureat
  • Elevii au putut alege o materie a profilului studiat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close