Noi reguli de circulaţie pentru staţiunea Mamaia! Cum vor autorităţile să evite cozile imense în sezonul estival
Publicat pe 24.04.2015 la 21:55 Actualizat pe 24.04.2015 la 22:19
Autorităţile constănţene se pregătesc pentru începutul sezonului estival, astfel că au introdus noi reguli pentru Mamaia, una dintre cele mai aglomerate staţiuni de la malul Mării Negre.
Autorităţile constănţene se pregătesc pentru începutul sezonului estival, astfel că au introdus noi reguli pentru Mamaia, una dintre cele mai aglomerate staţiuni de la malul Mării Negre, conform reporter ntv.
Se doreşte fluidizarea traficului, iar cea mai importantă modificare este aceea că șoferii care vor să vireze la stânga în zona fostelor bariere de taxare, nu vor mai putea face acest lucru. Aceștia vor fi nevoiți să o ia înainte până la primul sens giratoriu pentru a întoarce. „Dinspre Păpădiei către fostele stații de taxare, în cursul săptămânii vor fi cinci benzi către stațiunea Mamaia, iar în weekend se va deschide și a șasea bandă. Dinspre Păpădiei către Pescărie accesul se va realiza pe două benzi. Dinspre Pescărie către stațiunea Mamaia din trei benzi de circulație, în apropierea stației de taxare, se va trece la două, iar dinspre Năvodari către Păpădiei accesul va fi pe trei benzi cu un nod de întoarcere“, a afirmat Tănase Mișoc, inspector Direcția Servicii Publice.
Viteza maximă admisă pe bulevardul Mamaia în stațiune este de 50 de km/h. Aceasta este marcată cu indicatoare la toate cele trei intrări în stațiunea Mamaia. Noile reguli intră în vigoare de pe 28 aprilie şi vin în sprijinul şoferilor.
Sursă foto Youtube
Citeşte şi
VIDEO / Ce să faci când eşti blocat în trafic? Vedetele nu au fost nicicând mai bine imitate!
VIDEO O maşină a luat foc din senin! Traficul este blocat pe un bulevard important din Capitală!
E.V