Homepage » Paparazzi » Nu-i dorința, cât e pofta! Amna, surprinsă în timp ce „păcătuiește”, chiar în mijlocul străzii! Cântăreața așa cum nu ați mai văzut-o/ PAPARAZZI

Nu-i dorința, cât e pofta! Amna, surprinsă în timp ce „păcătuiește”, chiar în mijlocul străzii! Cântăreața așa cum nu ați mai văzut-o/ PAPARAZZI

Publicat pe 03.09.2020 la 23:50 Actualizat pe 03.09.2020 la 23:38

Când pofta îți face cu ochiul, nu prea poți să o stăpânești. La fel a procedat și celebra Amna, iar Paparazzi Spynews.ro au dovada că frumoasa cântăreață se lasă mânată de dorințele cele mai aprige, chiar dacă se află în mijlocul străzii.

  • Amna, surprinsă în ipostaze „compromițătoare”
  • Cântăreața nu s-a sfiit de ochii lumii
  • Gestul făcut de vedetă în mijlocul străzii

Amna a fost surprinsă într-un moment în care nu mulți nu au putut-o vedea, însă nu a părut nici un moment că se sfiește de ochii lumii. Astfel, artista noastră a fost filmată în timp se delecta cu o piersică zemoasă și proaspătă, pe care abia și-o cumpărase de la magazin.

Și pentru că are grijă de sănătatea ei, s-a asigurat că fructul este bine spălat și numai bun de mâncat.

Cânătreața Amna, surprinsă în timp ce „păcătuiește”, chiar în mijlocul străzii

Îmbrăcată lejer, într-un maieu, pantaloni scurți și papuci, cântăreața și-a lăsat chiar și mașina larg deschisă pentru câteva minute în care a savurat piersica. Și pentru că era cam prea zemoasă, Amna și-a făcut rost repede și de un șervețel, pentru a nu avea parte de incidente neplăcute, mai ales după o astfel de plăcere vinovată.

După ce și-a satisfăcut pofta, cântăreața și-a aruncat resturile și s-a îndreptat plină de energie spre mașina de lux, nu înainte însă de a face un gest mai rar întâlnit la o domnișoară de talia ei. Cântăreața s-a mai asigurat o dată că nu are urme de fruct pe față, astfel că s-a șters cu antebrațul și s-a urcat rapid în mașină, spre următoarea destinație.

Adevărul e că, după ce și-a asigurat aportul de vitamine din fructul delicios, cântăreața cel mai probabil că a fost plină de energie și pregătită de restul activităților din ziua respectivă.

Citește și: Amna e fată bună, dar... și rea! A parcat și l-a dat jos din mașină! Ce a făcut vedeta în plină zi! / VIDEO PAPARAZZI

În articolul
Nu-i dorința, cât e pofta! Amna, surprinsă în timp ce „păcătuiește”, chiar în mijlocul străzii! Cântăreața așa cum nu ați mai văzut-o/ PAPARAZZI
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Răzvan Kovacs, criticat pentru rolul de tată. Cum a reacționat actualul iubit al Ellei Vișan
Showbiz intern • la 23:27
Răzvan Kovacs, criticat pentru rolul de tată. Cum a reacționat actualul iubit al Ellei Vișan
  • Răzvan Kovacs, criticat dur pentru rolul de tată
  • Cum a răspuns actualul partener al Ella Vișan
Care este a doua melodie de la Cupa Mondială 2026. Artiștii care vor avea America la picioare
Campionatul Mondial 2026 • la 23:27
Care este a doua melodie de la Cupa Mondială 2026. Artiștii care vor avea America la picioare
  • Ce melodii vor fi la Cupa Mondială 2026
  • Ritmuri latino vor răsuna toată vara
Ella Vișan de la Insula iubirii a ajuns la spital. Ce se întâmplă cu iubita lui Răzvan Kovacs
Emisiuni TV • la 23:20
Ella Vișan de la Insula iubirii a ajuns la spital. Ce se întâmplă cu iubita lui Răzvan Kovacs
  • Ella Vișan de la Insula iubirii a ajuns la spital
  • Blondina urma să vină în România
Horoscopul zilei de 21 aprilie. Ce spun astrele despre fiecare semn zodiacal
Horoscop • la 22:43
Horoscopul zilei de 21 aprilie. Ce spun astrele despre fiecare semn zodiacal
  • Cum arată horoscopul zilei de 21 aprilie
  • Ce spun astrele
Moment exploziv la Chefi la cuțite! Amuleta folosită de Richard Abou Zaki a provocat haos în bucătărie
Emisiuni TV • la 22:41
Moment exploziv la Chefi la cuțite! Amuleta folosită de Richard Abou Zaki a provocat haos în bucătărie
  • Tensiuni uriașe la Chefi la cuțite!
  • Richard Abou Zaki a dat lovitura cu o amuletă
Prima reacție a lui Dan Alexa despre Andreea Popescu! Cum a comentat după divorțul influenceriței
Emisiuni TV • la 22:32
Prima reacție a lui Dan Alexa despre Andreea Popescu! Cum a comentat după divorțul influenceriței
  • Dan Alexa, prima reacție despre presupusa relație cu Andreea Popescu
  • Cum a comentat
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close