Homepage » Actualitate » O locomotivă S-A IZBIT de garnitura unui tren din Arad! Ce s-a întâmplat cu cei 150 de călători

O locomotivă S-A IZBIT de garnitura unui tren din Arad! Ce s-a întâmplat cu cei 150 de călători

Publicat pe 27.12.2015 la 21:30 Actualizat pe 27.12.2015 la 21:58

Patru persoane au fost rănite ușor într-un accident produs duminică, în jurul orei 14,30, în Gara Arad și au fost transportate la spitalul din localitate, potrivit agerpres.ro.

Pasagerii trenului R 3115 și-au continuat călătoria spre Oradea cu o altă garnitură, cu o întârziere de aproximativ 100 de minute.

"CFR Călători informează că astăzi, în jurul orei 14,30, în Gara Arad, la manevra de formare a trenului Regio 3115, Timișoara — Oradea, locomotiva a tamponat ușor garnitura de vagoane în care se aflau aproximativ 150 de călători. 4 persoane au fost rănite și au fost transportate la Spitalul din Arad. Circulația feroviară a altor trenuri nu a fost afectată. Reprezentanți ai companiilor feroviare s-au deplasat imediat după incident la Spitalul Județean din Arad. Pasagerii sunt răniți ușor, conform medicilor au suferit traumatisme superficiale. La acest moment un bărbat rănit se află în investigații medicale iar doi tineri rămân sub supraveghere 24 ore", se menționează în comunicat.

Potrivit documentului, o comisie feroviara se află la fața locului și va investiga circumstanțele în care s-a produs incidentul.

A.B.

Foto: arhiva

Citeşte şi:

Accident TRAGIC! Patru tineri au murit, după ce un taxi a fost SPULBERAT de un tren

Accident TRAGIC, în Braşov! Trei persoane au murit, iar o alta este rănită, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de tren

Gara de Nord din Capitală este BLOCATĂ! Niciun tren nu intră şi nu iese din staţie

În articolul
O locomotivă S-A IZBIT de garnitura unui tren din Arad! Ce s-a întâmplat cu cei 150 de călători
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Rareș Cojoc și Andreea Matei, din nou campioni mondiali. Au cucerit aurul la competiția din China
Showbiz intern • la 20:43
Rareș Cojoc și Andreea Matei, din nou campioni mondiali. Au cucerit aurul la competiția din China
  • Al doilea titlu mondial pentru Rareș Cojoc și Andreea Matei
  • Românii au dominat competiția de la Nanjing
Influenceriță din România, lacrimi amare! I s-a întins tot machiajul
Showbiz intern • la 20:29
Influenceriță din România, lacrimi amare! I s-a întins tot machiajul
  • Influencerița româncă a izbucnit în lacrimi
  • De ce a plâns Ana
Călin Donca de la Survivor, o nouă achiziție de lux. A plătit 400.000 de euro pentru ea
Showbiz intern • la 20:09
Călin Donca de la Survivor, o nouă achiziție de lux. A plătit 400.000 de euro pentru ea
  • Călin Donca nu se uită la bani
  • Achiziția de lux pentru care a scos din buzunar 400.000 de euro
Ce cuplu proaspăt căsătorit de la Mireasa își poate mări familia chiar anul acesta. Cei doi au fost surprinși de veștile Nicoletei Ghiriș
Emisiuni TV • la 19:51
Ce cuplu proaspăt căsătorit de la Mireasa își poate mări familia chiar anul acesta. Cei doi au fost surprinși de veștile Nicoletei Ghiriș
  • Nicoleta Ghiriș a venit cu vești pentru un cuplu căsătorit de la Mireasa
  • Cei doi pot deveni părinți chiar anul acesta
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un comandant deconta adidaşi şi tricouri din banii Armatei. Punea militarii să-i zugrăvească şi să-i gătească
recomandare pe observatornews.ro
Un comandant deconta adidaşi şi tricouri din banii Armatei. Punea militarii să-i zugrăvească şi să-i gătească
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
recomandare pe as.ro
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
Mirabela Grădinaru, apariție de SENZAȚIE la brațul lui Nicușor Dan. Așa NU ai mai văzut-o, toți au rămas MASCĂ, AVEM imaginile
Romania TV

Cum arată patul de divorţ al Iuliei Albu, avem imaginile

Un bărbat cu un detector de metale a descoperit pe câmp o comoară romană „rară”, veche de 2.000 de ani
recomandare pe antena3.ro

„Nu mâncați salata iceberg”. Un fast-food faimos scoate salata din meniu după ce mii de oameni au fost infectați cu ciclosporiază

Doi bărbați au aflat la 36 de ani că au fost schimbați la naștere, din greșeală. „Nu aveam pe nimeni în familie care să semene cu mine”

Ce avans trebuie să plătești dacă îți iei mașină prin Rabla 2026. Care este cel mai ieftin model
recomandare pe playtech.ro

Pleci în vacanță? Cele 7 greșeli care îți pot aduce cheltuieli de mii de lei când te întorci acasă

Un nou divorț zguduie lumea mondenă. Cuplul s-a destrămat după 3 ani de căsnicie
recomandare pe redactia.ro

O singură zodie își schimbă viața până la finalul lunii iulie. Norocul o urmărește la fiecare pas

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
recomandare pe bzi.ro

O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!

SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
recomandare pe Jurnalul.ro
SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
Premierele toamnei la Antena 1 și AntenaPLAY! Când încep „Insula Iubirii”, „Asia Express” și „Destine cu parfum de lavandă”
recomandare pe a1.ro

Close