Homepage » Actualitate » O persoană a murit şi una grav rănită, într-un incendiu la Iaşi

O persoană a murit şi una grav rănită, într-un incendiu la Iaşi

Publicat pe 09.11.2015 la 10:00 Actualizat pe 09.11.2015 la 10:14

O persoană a murit şi una este grav rănită, într-un incendiu la Iaşi. Victimele sunt doi studenţi cu vârste de aproximativ 20 de ani, care locuiau într-o cameră de cămin din Copou.

O persoană a murit şi una grav rănită, într-un incendiu la Iaşi

foto: arhiva

O persoană a murit şi una este grav rănită, într-un incendiu la Iaşi. Victimele sunt doi studenţi cu vârste de aproximativ 20 de ani, care locuiau într-o cameră de cămin din Copou.

Zile de foc în România! Un student a murit şi unul a fost grav rănit, după ce camera de cămin în care locuiau a fost cuprinsă de flăcări. Băiatul rănit se află în stare foarte gravă.

Pompierii au reuşit până la această ora să stingă flăcările.

Studentul care a murit era din Republica Moldova. Potrivit primelor informaţii, colegul de cameră al celor două victime este suspectat că ar fi pus focul, după care ar fi fugit.

"În această dimineaţă s-a făcut o sesizare cum că ar fi existat un conflict între trei colegi pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Persoana bănuită de comiterea faptei este acum căutata de către politişti şi urmează să fie adusă la audieri după ce va fi gasită",
a declarat Anca Vijiac, purtator de cuvant al IPJ Iasi, potrivit bzi.ro.

România trece în această perioadă prin momente de groază, după ce în noaptea de 30 spre 31 octombrie, clubul Colectiv, din Capitală a fost cuprins de flăcări şi 45 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 50 se află în stare gravă. Săptămâna trecută, o persoană şi-a pierdut viaţa şi 5 au ajuns în stare gravă la spital, după ce o frabrică de pâine de la Braşov a fost cuprinsă de foc.

Ce s-a întâmplat?

Clubul Colectiv din sectorul 4 din Capitală a fost incendiat în timpul unui concert de lansare a unui album de-al trupei Goodbye to Gravity. Zeci de oameni au fost resuscitaţi chiar pe stradă. Mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit la faţa locului. Tragedia a avut loc în seara de 30 spre 31 octombrie în Capitală. În urma incendiului din Clubul Colectiv au murit 45 de persoane şi alte aproximativ 200 au fost rănite, dintre care peste 130 sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.

CITEŞTE AICI TOATE ŞTIRILE DESPRE TRAGEDIA DIN CLUBUL MORŢII

Citeşte şi:

Au rămas muţi! Ce au găsit procurorii în telefonul unuia dintre acţionarii Clubului Colectiv

ULTIMĂ ORĂ! Spitalul Elias a făcut publice noi informaţii despre victimele incendiului din clubul Colectiv!

INCREDIBIL! Câți oameni trebuiau să petreacă de Revelion în clubul COLECTIV! Numărul INVITAȚIILOR era URIAȘ

Ultimul drum pentru Mimi Voicu, una dintre victimele de la Colectiv. O mare de oameni s-au adunat la catafalcul ei! Imagini EXCLUSIVE

E OFICIAL! Cristian Popescu Piedone a demisionat!

VICTOR PONTA A DEMISIONAT

Florin Chilian: „Focul nu a pornit de la artificii. A fost pus de o mână criminală” Artistul nu mai tace!

Adevărul despre moartea lui Radu Palada! Familia nu a mai suportat! „Radu a fost călcat în picioare”

Coincidenţă sau premoniţie? Daniel Ciobanu era chitarist într-o trupă numită "Prea târziu"

VIDEO / Imagini cu mulţimea din COLECTIV! Ce făceau spectatorii la concertul celor de la "Goodbye to Gravity" înainte de izbucnirea incendiului

Adevărul crunt despre moartea celor şase tineri care s-au stins, astăzi, în doar câteva ore! Medicii cred că acesta este doar începutul!

Raed Arafat, declaraţii de ULTIMĂ ORĂ! Care este starea victimelor transportate la Bruxelles şi la Rotterdam

Cutremurător! Cântăreaţa de muzică populară Jeni Nicolau, la un pas de moarte pe scenă!

UPDATE 12:00 Bilanţul morţilor din Colectiv a ajuns la 38! Şase persoane rănite în incendiul de la Colectiv au murit în această dimineaţă

Cine este a 33 a victimă din Colectiv! Povestea de viaţă a lui Ionuţ Popescu

Mesaj sfâşietor apărut pe pagina de Facebook a lui Daniel Ciobanu, după moartea acestuia


Cutremurător! Ce rugăminte arzătoare lansase familia lui Daniel Ciobanu cu câteva ore înainte ca acesta să moară: "Nu este tratat de medic specialist"

A.E.D.

În articolul
O persoană a murit şi una grav rănită, într-un incendiu la Iaşi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce nume ar putea să poarte fiul Iustinei Loghin și al lui Cornel Luchian! Cei doi au făcut lista
Emisiuni TV • la 00:22
Ce nume ar putea să poarte fiul Iustinei Loghin și al lui Cornel Luchian! Cei doi au făcut lista
  • Cum se va numi băiețelul Iustinei Loghin și al lui Cornel Luchian
  • Când va naște vedeta de la Insula Iubirii
Iubita lui Adi Vasile, prezentatorul Survivor, arată demențial! Imagini de infarct cu Delia și abdomenul ei perfect
Showbiz intern • ieri la 23:47
Iubita lui Adi Vasile, prezentatorul Survivor, arată demențial! Imagini de infarct cu Delia și abdomenul ei perfect
  • Cât de sexy e iubita lui Adi Vasile
  • Delia are un abdomen impecabil
Incident neobișnuit! Locuitorii au fost speriați de un zgomot puternic! Ce s-a întâmplat
Stiri internationale • ieri la 23:45
Incident neobișnuit! Locuitorii au fost speriați de un zgomot puternic! Ce s-a întâmplat
  • Un zgomot puternic a panicat locuitorii din apropierea unui oraș important
  • Totul a fost filmat
Ce avere au de împărțit Jador și Oana Ciocan, după divorț. Cântărețul ar avea încasări de peste 1 milion de lei
Emisiuni TV • ieri la 23:11
Ce avere au de împărțit Jador și Oana Ciocan, după divorț. Cântărețul ar avea încasări de peste 1 milion de lei
  • Ce avere au Jador și Oana Ciocan
  • Cei doi au mai multe bunuri scumpe împreună
Cine a câștigat prima bombă din acest sezon, la Chefi la cuțite. Alex Petricean a dat verdictul final
Emisiuni TV • ieri la 22:59
Cine a câștigat prima bombă din acest sezon, la Chefi la cuțite. Alex Petricean a dat verdictul final
  • Câștigătorul primei bombe de la Chefi la cuțite, sezonul 17
  • Chef Alex Petricean a decis
Serghei Mizil și Alina Pușcău, surprizele serii, la Chefi la cuțite! Ce desert au preparat pentru jurați
Emisiuni TV • ieri la 22:23
Serghei Mizil și Alina Pușcău, surprizele serii, la Chefi la cuțite! Ce desert au preparat pentru jurați
  • Serghei Mizil și Alina Pușcău, la Chefi la cuțite
  • Ce desert au preparat cei doi
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
recomandare pe observatornews.ro
Coşmarul facturilor de energie. Aproape 500.000 de români primesc lunar ajutor de la stat pentru plată
Cât a plătit Gică Popescu pentru a cumpăra pachetul de acţiuni de la Gică Hagi: “Treaba e serioasă”
recomandare pe as.ro
Cât a plătit Gică Popescu pentru a cumpăra pachetul de acţiuni de la Gică Hagi: “Treaba e serioasă”
Momente GRELE! Ministrul României a făcut ACCIDENT. El și copiii, LOVIȚI în plin
Romania TV
Momente GRELE! Ministrul României a făcut ACCIDENT. El și copiii, LOVIȚI în plin
Documentul pe care trebuie să-l depui la stat până la 31 martie 2026. Amenda este 40.000 de lei
Romania TV
Documentul pe care trebuie să-l depui la stat până la 31 martie 2026. Amenda este 40.000 de lei
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Ce salarii sunt în armată pentru civili: sumele fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
recomandare pe playtech.ro
Ce salarii sunt în armată pentru civili: sumele fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Toţi aleg Varșovia, însă un oraş din Polonia este la fel de frumos, dar mult mai ieftin şi puţin aglomerat. Este secretul multor turişti
recomandare pe playtech.ro
Toţi aleg Varșovia, însă un oraş din Polonia este la fel de frumos, dar mult mai ieftin şi puţin aglomerat. Este secretul multor turişti
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
recomandare pe redactia.ro
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
recomandare pe bzi.ro
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
Parkinson afectează în mod diferit femeile și bărbații, dezvăluie un studiu major
recomandare pe Jurnalul.ro
Parkinson afectează în mod diferit femeile și bărbații, dezvăluie un studiu major
Imaginile îngrijorătoare cu Elena Cârstea în scaun cu rotile. Artista a revenit în țară după 10 ani. Ce i s-a întâmplat
recomandare pe a1.ro
Imaginile îngrijorătoare cu Elena Cârstea în scaun cu rotile. Artista a revenit în țară după 10 ani. Ce i s-a întâmplat
Close