Homepage » Monden » O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”

O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”

Publicat pe 21.10.2015 la 00:02 Actualizat pe 20.10.2015 la 23:43

Este una dintre cele mai dorite femei din România, iar aventurile ei amoroase au făcut, de-a lungul anilor, deliciul presei și al oamenilor. Dar, de ceva vreme încoace, senzuala blondină pare să aibă parte doar de ghinioane.

Frumoasa Flore Salalidis, blondina care, fără efort, i-a sucit mințile lui Irinel Columbeanu, într-o poveste în care mai era implicată o domnișoară și un jacuzzi încăpător, trece, în aceste momente, prin clipe cumplite. Mai exact, de câteva zile încoace, viața ei a fost dată peste cap. Întâi, după certuri peste certuri, alternate de împăcări dulci, relația ei cu David s-a încheiat.

O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”

”Nu mai putem fi împreună, nu ne potrivim. Acum mă duc să mă fac frumoasă, o să încerc să îmi revin. Nu mi-e ușor, dar o să îmi treacă”, ne-a spus, Flore Salalidis.

O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”

Dar, doar câteva ore mai târziu, blondine primea o veste care a făcut-o să fie la un pas de leșin și să izbucnească în lacrimi de durere. ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine. Fostul meu soț, Peter, a murit! Avea cancer și... A ținut totul secret, dar când am aflat, acum o lună, credeam că se va vindeca. Avea doar 38 de ani...”, ne-a spus, plângând, Flore Salalidis.
Mai mult, doborâtă de vestea primită, Flore are un regret imens cu privire la Peter, fostul ei soț.

O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”

”Între noi au fost mult eproblerme, dar nu pot să nu îmi amintesc lucrurile frumoase care s-au petrecut de-a lungul celor patru ani de căsătorie. Acum, pentru prima oară, am reușit să vorbesc și cu actuala soție a lui și am reușit să discutăm omenește... Mi-a spus că îl va incinera, iar asta mă miră, că el era ortodox, dar ea spune că așa i-a cerut el. Oricum, din păcate nu pot ajunge la Londra la înhumarea lui și nici în Mikonos, loc în care va fi dusă o parte din cenușa lui Peter, iar asta mă macină”, ne-a mai explicat Flore, blondina părând să aibă, în ultimele zile, un ghinion incredibil cu privire la bărbații importanți din viața ei.

Citește și:

Bombă în SHOWBIZ! Bărbații au de ce să plângă! Una dintre bunăciunile din showbiz se MĂRITĂ

E clar, am găsit-o pe cea mai sexy femeie salvamar! A salvat de la înec o vedetă de la noi! Uite-o cum face respirație gură la gură cu un celebru prezentator TV

O vedetă de la noi s-a dezlănțuit în club și a făcut show erotic de față cu mii de oameni! Blonda ar eclipsa și o stripteusă

În articolul
O vedetă de la noi, îngenuncheată de durere: ”A murit! Nu mă așteptam să se întâmple așa repede! Nu știu ce se petrece cu mine”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum și-a sărbătorit Simona Gherghe ziua de naștere. Ce declarație de dragoste i-a făcut soțul ei, Răzvan Săndulescu
Emisiuni TV • la 18:45
Cum și-a sărbătorit Simona Gherghe ziua de naștere. Ce declarație de dragoste i-a făcut soțul ei, Răzvan Săndulescu
  • Simona Gherghe a împlinit 49 de ani
  • Cum și-a sărbătorit ziua de naștere
Alertă și în Neamț, după o posibilă incursiune de drone în Iași. MApN a detectat o țintă în apropiere de granița cu Republica Moldova
Stiri interne • la 17:52
Alertă și în Neamț, după o posibilă incursiune de drone în Iași. MApN a detectat o țintă în apropiere de granița cu Republica Moldova
  • Mesaj RO-Alert și în Neamț, după posibila incursiune de drone în Iași
  • MApN a detectat o țintă în apropiere de granița cu Republica Moldova
Reacția ispitei Frankie de la Insula iubirii, după ce a fost criticată pentru apariția la un eveniment monden. Ce a transmis
Showbiz intern • la 17:27
Reacția ispitei Frankie de la Insula iubirii, după ce a fost criticată pentru apariția la un eveniment monden. Ce a transmis
  • Reacția lui Frankie de la Insula iubirii, după ce a fost criticată pentru apariția la un eveniment monden
  • Ce a deranjat-o pe ispită
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii și-a sărbătorit ziua de naștere! Cum a arătat petrecerea organizată de ispită
Showbiz intern • la 16:59
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii și-a sărbătorit ziua de naștere! Cum a arătat petrecerea organizată de ispită
  • Gabriella Barbu a împlinit 28 de ani
  • Cine a fost alături de ispită în această zi specială
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV

VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa

Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro

Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close