Homepage » Monden » Primul gest făcut, la Miami, de Alina Vidican! Vrea cu orice preț să scape de tot ce îi amintește de mariajul ei

Primul gest făcut, la Miami, de Alina Vidican! Vrea cu orice preț să scape de tot ce îi amintește de mariajul ei

Publicat pe 22.03.2016 la 00:02 Actualizat pe 21.03.2016 la 23:40

Alina Vidican, cea care, în luna iunie, va semna, într-un final, actele de divorț de Cristi Borcea, a plecat, acum câteva zile, din România, destinația alesă fiind chiar orașul în care s-a desfășurat cea mai mare parte a iubirii dintre ea și fostul acționar dinamnovist. Odată ajunsă acolo însă, Alina a făcut un gest incredibil.

Mai exact, după ce s-a recules puțin sub cerul însorit al Floreidei și a încercat să se adune după ce a negociat condițiile divorțului de Cristi Borcea, Alina a decis să facă o schimbare uriașă în apartamentul în care locuiește. Mai exact, ea a hotărât să schimbe radical fiecare încăpere a casei în care locuiește alături de cei doi copii ai săi și ai fostului acționar dinamovist, începând cu mobila și terminând inclusiv cu culoarea pereților, pentru a scăpa de amintirile momentelor tandre pe care le are din locul cu pricina și care, probabil, nu îi dau pace.
Primul gest făcut, la Miami, de Alina Vidican! Vrea cu orice preț să scape de tot ce îi amintește de mariajul ei
După ce vineri dimineață, după ce a pus la punct toate detaliile divorțului, Alina Vidican, însoțită de cei doi copii ai săi, a plecat din România, destinația aleasă fiind Miami, pitorescul oraș din însoritul stat american Florida.
Primul gest făcut, la Miami, de Alina Vidican! Vrea cu orice preț să scape de tot ce îi amintește de mariajul ei
”Acum o săptămână s-a semnat o procură premergătoare divorțului între Alina și Cristian Borcea, în care s-au stabilit unele condiții ale divorțului, respectiv plecarea și stabilirea celor doi minori ai celor doi minori care au cetățenie americană. S-a hotărât evident asupra unei sume decente lunare de întreținere a copiilor. Singura sumă stabilită este o sumă lunară de întreținere lunară, la nivelul întreținerii copiilor în America. Este o sumă acoperitoare. S-a semnat o procură în care s-a împuternicit un avocat ca să facă actele în demersurile legate de divorț. Era nevoie de împuternicire pentru a se depune înainte cu 30 de zile cererea de divorț la notar. Vom reprezenta ambii soți. Va fi un divorț în deplină înțelegere. Nădăjduim să fie un divorț care să se pronunțe la notar. Alina Borcea își va păstra numele de Borcea sub consimțământul soțului”, a spus avocatul lui Cristi Borcea, Lilica Poppa.
Citește și:
Dovada încrederii absolute pe care Borcea o are în Valentina Pelinel! Imaginile spun totul
Alina Vidican a ajuns la Miami! Imagini EXCLUSIVE cu cea de-a doua soție a lui Cristi Borcea
VIDEO / Cristi Borcea s-a decis! Pe cine a ales? Dezvăluiri în EXCLUSIVITATE! Asta este BOMBA momentului
În articolul
Primul gest făcut, la Miami, de Alina Vidican! Vrea cu orice preț să scape de tot ce îi amintește de mariajul ei
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Robert Lele, gest controversat la propria nuntă. S-a sărutat cu un bărbat. Care e motivul
Showbiz intern • la 16:28
Robert Lele, gest controversat la propria nuntă. S-a sărutat cu un bărbat. Care e motivul
  • Robert Lele s-a sărutat cu un bărbat la propria nuntă
  • Care ar fi semnificația gestului său
Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Au avut loc percheziții în București, Cluj și Suceava
Stiri interne • la 16:19
Cristian Pomohaci este vizat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Au avut loc percheziții în București, Cluj și Suceava
  • Cristian Pomohaci, vizat de un nou dosar de pornografie infantilă
  • Patru persoane sunt anchetate
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză, a părăsit România. Cine l-ar fi ajutat să plece din țară
Emisiuni TV • la 15:53
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză, a părăsit România. Cine l-ar fi ajutat să plece din țară
  • Iubitul Valentinei nu mai e în România
  • Ancheta se complică
A fost prins presupusul complice al iubitului Valentinei, tânăra găsită într-o valiză. Polițiștii l-au dus la audieri
Emisiuni TV • la 15:24
A fost prins presupusul complice al iubitului Valentinei, tânăra găsită într-o valiză. Polițiștii l-au dus la audieri
  • Ce se întâmplă în cazul fetei găsită moartă în râul Olt
  • Polițiștii au început audierile
VEZI MAI MULT
Recomandări
Bătaie pe case la 3.000 de euro. Tot mai mulți tineri vor să se mute în aceste sate
recomandare pe observatornews.ro

"Ăsta mi-a omorât fata". O dispariție, o descoperire macabră și o crimă. Filmul tragediei din Vâlcea

El este principalul suspect în cazul tinerei găsite în valiză. Vlad ar fi fugit din țară imediat după crimă

Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
recomandare pe as.ro
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
VIDEO Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru se sărută pasional! Imaginile BOMBĂ au scăpat pe internet
Romania TV

Cum a slăbit Leonard Doroftei 15 kilograme cu un singur aliment. Ce dietă a ținut: Atât. Și un pahar de apă pe zi

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză care plutea pe Olt, ar fi fugit din țară. Este principalul suspect în caz
recomandare pe antena3.ro

Se caută familia unui actor care a murit vineri. Colegii de la teatru au lansat un apel şi a apărut o rudă

Apar detalii șocante în cazul tinerei găsite moartă în valiză, în râul Olt. Tatăl Valentinei spune ce a vorbit cu iubitul ei: Era gelos

REPORTAJ. Cântec legionar, în așteptarea eliberării lui Georgescu! Revolta din fața Arestului Central: „Muriți cu toți, să scăpăm de toți”
recomandare pe Jurnalul.ro
REPORTAJ. Cântec legionar, în așteptarea eliberării lui Georgescu! Revolta din fața Arestului Central: „Muriți cu toți, să scăpăm de toți”
Bianca Ghiurcă de la Insula Iubirii, imagini de colecție de la 20 de ani. Cum se afișa atunci alături de Prințul Marco
recomandare pe a1.ro

Close