Homepage » Actualitate » Românul condamnat la moarte în Malaysia s-a resemnat: "Sunt şi alţii la 20 de ani pe linia morţii!"

Românul condamnat la moarte în Malaysia s-a resemnat: "Sunt şi alţii la 20 de ani pe linia morţii!"

Publicat pe 11.05.2015 la 08:30 Actualizat pe 11.05.2015 la 11:16

Săptămâna trecută, românul condamnat la moarte în Malaysia l-a sunat pe tatăl său, dar şi pe avocatul Artin Sarchizian, preşedintele unei organizaţii a drepturilor omului. Acesta a mărturisit că i s-a părut straniu că Ionuţ s-a resemnat cu sentinţa sa.

Ionuţ Gologan l-a sunat pe avocat din închisoarea din Malaysia, dar acum a fost prima dată când tânărul avea de spus câteva mesaje clare, ”Am vorbit cu Ionuţ Gologan la telefon. M-a sunat vineri. Trei lucruri importante mi-a spus. De fapt, sunt trei mesaje pe care m-a rugat să le transmit. În primul rând a spus că-i mulţumeşte domnului preşedinte Iohannis pentru că se implică în cazul lui. A aflat despre ce a declarat public, era foarte bucuros şi chiar simte că este ajutat din toate părţile. În al doilea rând, Ionuţ mi-a vorbit frumos despre mama lui şi mi-a spus că nu ar mai trebui să se spună în presă lucruri urâte despre dânsa, pentru că, indiferent de cum s-a comportat, ea rămâne mama lui. În al treilea rând, a avut un mesaj şi către bunica lui, căreia îi transmite să fie liniştită, că totul va fi bine”, a declarat Artin Sarchizian, pentru ring.ro.

Cu toate acestea, avocatul şi-a dat seama că Ionuţ Gologan este resemnat: ”În momentul în care l-am întrebat cum este el, cum se simte, dacă este stresat în aşteptarea recursului, mi-a dat un răspuns ciudat, spunând: «Sunt şi alţii la 20 de ani pe linia morţii». Adică sunt şi alţii, la fel de tineri ca şi el, care aşteaptă moartea. Interesant că nu a zis în «coridorul morţii», ci... «pe linia morţii». Ionuţ mi s-a părut resemnat, indiferent la ce s-ar întâmpla. De fapt, avea o atitudine oscilantă: când era resemnat, când era optimist. Trecea de la o stare la alta”.

Dumitru Gologan, tatăl său. vrea să îl viziteze pe fiul său de ziua lui. ”Am vorbit şi eu cu Ionuţ, tot vineri. Ionuţ îmi zicea că nu-l mai mută în cealaltă închisoare pentru că a refuzat. Spunea că e bine, deocamdată. Urmează să ajung eu la el peste vreo două săptămâni. Ionuţ nu ştie deocamdată. Aş vrea să-i fac o surpriză, să ajung chiar de ziua lui”, a spus tatăl românului condamnat în Malaysia.

Ionuţ Gologan a fost arestat în octombrie 2013, pentru trafic de droguri, pe aeroportul din Kuala Lumpur. Un tribunal din Malaezia a respins recursul înaintat de el. Verdictul Curţii de Apel a fost pronunţat în 16 februarie. Soarta tânărului de 21 de ani urmează să fie decisă de Curtea Federală a Malaeziei, instanţa supremă în această ţară.

A.B.

Foto: arhiva

Citeste si:

Cum a petrecut noaptea de Înviere românul condamnat la moarte în Malaysia?

EXCLUSIV El este singurul om care îl poate scăpa de ştreang pe românul condamnat la moarte în Malaezia!

În articolul
Românul condamnat la moarte în Malaysia s-a resemnat: "Sunt şi alţii la 20 de ani pe linia morţii!"
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cât timp poți păstra murăturile după ce ai deschis borcanul. Semnele care arată că nu mai trebuie consumate
Beauty & Lifestyle • la 09:09
Cât timp poți păstra murăturile după ce ai deschis borcanul. Semnele care arată că nu mai trebuie consumate
  • În cât timp poți consuma murăturile după ce ai deschis borcanul
  • Cum îți dai seama că s-au stricat
Bani în plus pentru plata facturilor. Cine poate primi lunar suplimentul pentru energie și ce trebuie să facă pentru a beneficia de ajutor
Stiri interne • la 09:06
Bani în plus pentru plata facturilor. Cine poate primi lunar suplimentul pentru energie și ce trebuie să facă pentru a beneficia de ajutor
  • Câți bani pot primi de la stat cei cu venituri mici pentru plata facturilor
  • Cine poate beneficia de suplimentul de energie
Horoscop octombrie 2026. Trecutul bate din nou la ușa unor zodii. Cine are parte de o lună cu răsturnări spectaculoase de situație
Horoscop • la 08:37
Horoscop octombrie 2026. Trecutul bate din nou la ușa unor zodii. Cine are parte de o lună cu răsturnări spectaculoase de situație
  • Ce rezervă astrele pentru luna octombrie
  • Trecutul revine și aduce decizii importante pentru câteva zodii
Scandal de proporții la Asia Express! Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu și-au aruncat vorbe grele: „M-am săturat de ea!”
Emisiuni TV • la 08:31
Scandal de proporții la Asia Express! Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu și-au aruncat vorbe grele: „M-am săturat de ea!”
  • Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, ceartă monstru la Asia Express
  • Ce și-au spus concurentele
VEZI MAI MULT
Recomandări
Apartamente mai mici, preţuri mai mari. Câţi metri pătraţi au acum locuinţele noi cu două camere
recomandare pe observatornews.ro
Apartamente mai mici, preţuri mai mari. Câţi metri pătraţi au acum locuinţele noi cu două camere
A venit motivarea în dosarul "Cartelul Băncilor". Românii şi-ar putea recupera banii plătiţi în plus

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer
Romania TV
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Romania TV
Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă
Ce pensie are fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției. "Nu am stabilit-o eu"
recomandare pe antena3.ro
Ce pensie are fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției. "Nu am stabilit-o eu"
Un avion cu pasageri la bord a fost confiscat de pe pistă, chiar înainte de decolare, din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
recomandare pe antena3.ro
Un avion cu pasageri la bord a fost confiscat de pe pistă, chiar înainte de decolare, din cauza unei datorii de 3 milioane de euro
Un bărbat a plecat spre Polinezia, dar barca i s-a stricat pe drum. A rămas pe o insulă timp de 32 de ani. Singur
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat a plecat spre Polinezia, dar barca i s-a stricat pe drum. A rămas pe o insulă timp de 32 de ani. Singur
Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
recomandare pe Jurnalul.ro
Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
recomandare pe a1.ro
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
Close