Homepage » Stiri tari din presa » Se naşte o idilă între Alexandra Stan şi Smiley?

Se naşte o idilă între Alexandra Stan şi Smiley?

Publicat pe 04.11.2013 la 08:09 Actualizat pe 04.11.2013 la 08:48

Alexandra Stan a ţinut mult timp prima pagină a ziarelor în scandalul cu Marcel prodan, managerul care a snopit-o în bătaie. Acum şi-a revenit şi e pusă pe fapte mari.

Alexandra Stan s-a implicat într-o campanie împotriva violenţei şi e deschisă la noi colaborări. Artista e pregătită să iniţieze noi relaţii. Cântăreaţa a participat la o tabără care i-a deschis noi orizonturi.

"Îmi pare rău că se termină. Ne-am simţit ca într-o tabăra, pentru că sunt 30 de persoane care cinează şi prânzesc împreună, însă, nu a fost chiar o tabără. În loc de drumeţii, noi am făcut piese. Am dormit două-trei ore pe noapte, dar sunt energică şi fericită. Colaborarea cu casa de producţie este certă, este un lucru care nu poate decât sa ne facă fericiţi. Smiley este un tip foarte OK. L-am cunoscut şi eu aici, în sfârşit. Deşi eram mare fan nu apucasem, iar acum ştiu că vom colabora pe partea de producţie", a declarat Alexandra Stan pentru wowbiz.ro.

Foto: Facebook

Citeşte povestea integrală aici!

Citeşte şi:

Imagini de infarct cu Alexandra Stan! / GALERIE FOTO

În articolul
Se naşte o idilă între Alexandra Stan şi Smiley?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Marilu Dobrescu, primele impresii după vacanța în Noua Zeelandă! Ce dificultăți a întâmplat influencerița în aeroport: "Chiar mă panicasem..." | VIDEO
Showbiz intern • la 18:30
Marilu Dobrescu, primele impresii după vacanța în Noua Zeelandă! Ce dificultăți a întâmplat influencerița în aeroport: "Chiar mă panicasem..." | VIDEO
  • Marilu Dobrescu, primele impresii din Noua Zeelandă
  • Ce probleme a avut influencerița în aeroport
Delia Matache, situație neplăcută, în timp ce alerga, în parc. Atitudinea unei femei a scos-o din sărite: „De ce trebuie să simt stres?”
Showbiz intern • la 18:20
Delia Matache, situație neplăcută, în timp ce alerga, în parc. Atitudinea unei femei a scos-o din sărite: „De ce trebuie să simt stres?”
  • Delia Matache, situație neplăcută, în timp ce alerga în parcul Herăstrău
  • Ce a scos-o din sărite pe cântăreață
Alina Sorescu își sărbătorește una dintre fiice! Ce urare emoționantă i-a făcut artista Anei Raisa | FOTO
Showbiz intern • la 18:01
Alina Sorescu își sărbătorește una dintre fiice! Ce urare emoționantă i-a făcut artista Anei Raisa | FOTO
  • Zi specială în familia Alinei Sorescu
  • Artista, urare plină de iubire pentru fiica Ana Raisa
Ema Oprișan de la Insula iubirii a fost operată. Ce schimbare și-a făcut bruneta: „Esteticul va fi un bonus”
Showbiz intern • la 17:54
Ema Oprișan de la Insula iubirii a fost operată. Ce schimbare și-a făcut bruneta: „Esteticul va fi un bonus”
  • Ema Oprișan de la Insula iubirii a fost operată
  • Ce problemă și-a rezolvat bruneta
Acces Direct. Anișoara vrea să i se facă dreptate. A muncit trei decenii să strângă bani, iar acum fosta cumnată are pretenții la avere
Emisiuni TV • la 17:40
Acces Direct. Anișoara vrea să i se facă dreptate. A muncit trei decenii să strângă bani, iar acum fosta cumnată are pretenții la avere
  • Trei decenii de muncă, iar acum riscă să piardă tot
  • Anișoara vrea să i se facă dreptate
  • Fosta ei cumnată are pretenții la avere
Daciana Sârbu, mesaj după ce și-a asumat relația cu noul iubit: „Să-ți justifici acțiunile în fața celorlalți...”. Cei doi au apărut pentru prima dată împreună zilele trecute | FOTO
Showbiz intern • la 17:22
Daciana Sârbu, mesaj după ce și-a asumat relația cu noul iubit: „Să-ți justifici acțiunile în fața celorlalți...”. Cei doi au apărut pentru prima dată împreună zilele trecute | FOTO
  • Daciana Sârbu, mesaj după ce și-a asumat relația cu noul iubit
  • Au mers zilele trecute împreună la un eveniment, unde s-au afișat împreună
Vezi toate știrile noi
Recomandări
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 6 octombrie
recomandare pe observatornews.ro
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. Vremea în România până pe 6 octombrie
Ce bea în fiecare zi femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă. Dieta surprinzătoare
recomandare pe as.ro
Ce bea în fiecare zi femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă. Dieta surprinzătoare
Mara Bănică arată trăsnet la 50 de ani. Vedeta a slăbit 20 de kilograme, după Asia Express. Ce DIETĂ a ținut: Este foarte simplă
Romania TV

Cât costă o noapte de cazare la hotelul lui Radu Mazăre din Madagascar

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Horoscopul zilei de marți. Starea de epuizare atinge cote mari pentru nativii Gemeni
recomandare pe playtech.ro

Cât costă să demolezi o casă veche în 2025: tarife, autorizații și cheltuieli ascunse

Daciana Sârbu și-a găsit marea dragoste după divorțul de Victor Ponta. Cine este noul iubit ala blondei și prima poză cu cei doi
recomandare pe redactia.ro

Ce trebuie să pui sub pernă în noaptea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul pentru a avea parte de împliniri pe toate planurile

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
Imagini rare cu fiul lui Mircea Badea și Carmen Brumă. Vlad, în vârstă de 11 ani, surprins în vacanța din Tenerife
recomandare pe bzi.ro

Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale

Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
recomandare pe dailybusiness.ro

An școlar nou, probleme vechi. Manualele nu sunt actualizate, iar elevii continuă să învețe că România se pregătește să adere la UE

Săptămâna care îți rescrie destinul: Horoscop 8-14 septembrie 2025
recomandare pe Jurnalul.ro
Săptămâna care îți rescrie destinul: Horoscop 8-14 septembrie 2025
Ce i-a dezvăluit Mattia lui Marian despre interacțiunea cu Bianca. Mărturisirea nedifuzată la TV: "Deci v-ați sărutat?" 
recomandare pe a1.ro

Close