Homepage » Actualitate » Tragedie în Suceava! Un tânăr a provocat un accident, dar a murit după într-un mod bizar! Polițiștii au fost în stare de șoc

Tragedie în Suceava! Un tânăr a provocat un accident, dar a murit după într-un mod bizar! Polițiștii au fost în stare de șoc

Publicat pe 01.11.2014 la 13:45 Actualizat pe 01.11.2014 la 14:45

Un tânăr de 18 ani din Suceava a provocat un accident, iar în momentul în care a crezut că a scăpat de orice pericol, ghinionul a venit peste el! Băiatul a căzut într-o râpă adâncă de 35 de metri, potrivit evz.ro.

Un tânăr de 18 ani din Suceava a provocat un accident, iar în momentul în care a crezut că a scăpat de orice pericol, ghinionul a venit peste el! Băiatul a căzut într-o râpă adâncă de 35 de metri, potrivit mediafax.ro.

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna suceveană Şcheia, care conducea, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un autoturism a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă şi a ieşit cu maşina în afara şoselei.

Băiatul a reuşit să iasă din maşină, dar din cauză că era întuneric beznă, a căzut într-o râpă adâncă de 35 de metri. Suceveanul a fost găsit mort sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 7.00, de către un localnic care trecea prin zonă şi a anunţat autorităţile.

A.B.

Foto: Hepta

Citește și:

Tragedie în Tulcea! Un bărbat a murit după ce a fost lovit în plin de un autobuz

Tragedie în Arad! O persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost rănite din cauza şoferilor neatenţi

În articolul
Un tânăr a scăpat teafăr dintr-un accident de mașină, dar a murit la scurt timp după! Polițiștii au fost în stare de șoc
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Dolly Parton a fost înmormântată în mare secret. Familia vedetei a făcut anunțul după funeralii
Showbiz intern • la 00:00
Dolly Parton a fost înmormântată în mare secret. Familia vedetei a făcut anunțul după funeralii
  • Dolly Parton a fost condusă pe ultimul drum
  • Marea artistă a fost înmormântată în cadrul unei ceremonii private
Ioana Grama a fost impresionată de casa din Ostuni unde s-a cazat. Cum arată locuința: „Îmi vine să plâng”
Showbiz intern • ieri la 23:22
Ioana Grama a fost impresionată de casa din Ostuni unde s-a cazat. Cum arată locuința: „Îmi vine să plâng”
  • Cum arată casa de vis în care Ioana Grama va petrece cinci zile
  • Influecerița se află în Ostuni
Orașul în care poți găsi apartamente la prețuri de doar câteva sute de dolari. De ce sunt locuințele atât de ieftine
Stiri internationale • ieri la 22:45
Orașul în care poți găsi apartamente la prețuri de doar câteva sute de dolari. De ce sunt locuințele atât de ieftine
  • Câteva sute de dolari pentru un apartament
  • Orașul unde locuințele sunt surprinzător de ieftine
Elena Ionescu face declaraţii despre relația cu iubitul, la aproape un an de când s-au cunoscut. Cum i-a schimbat viața partenerul mai tânăr cu 13 ani! Exclusiv!
Showbiz intern • ieri la 22:09
Elena Ionescu face declaraţii despre relația cu iubitul, la aproape un an de când s-au cunoscut. Cum i-a schimbat viața partenerul mai tânăr cu 13 ani! Exclusiv!
  • Elena Ionescu și Alex Enache sunt împreună de un an
  • Cum se înțelege artista cu iubitul mai tânăr decât ea
  • Declarații exclusive pentru Spynews.ro
VEZI MAI MULT
Recomandări
Experienţa unor turişti la un hotel cu recenzii negative, în Mamaia. "Am zis că poate nu e aşa"
recomandare pe observatornews.ro
Experienţa unor turişti la un hotel cu recenzii negative, în Mamaia. "Am zis că poate nu e aşa"
Recoltă istorică obţinută de România în 2026, dar trei sferturi din marfă pleacă în străinătate

Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
recomandare pe as.ro
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
EXCLUSIV FOTO Fiica lui Cazimir Ionescu, depusă la Bellu. Durere fără margini la căpătâiul Victoriei, mama actriței este în stare de șoc
Romania TV
EXCLUSIV FOTO Fiica lui Cazimir Ionescu, depusă la Bellu. Durere fără margini la căpătâiul Victoriei, mama actriței este în stare de șoc
Durere nemărginită la înmormântarea Victoriei. Fiica lui Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum în LACRIMI FOTO
Romania TV
Durere nemărginită la înmormântarea Victoriei. Fiica lui Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum în LACRIMI FOTO
"Au avut noroc. Dacă întârziam 20 de minute, cred că nu-i mai găseam". Cum a fost salvat echipajul navei lovite în Marea Neagră
recomandare pe antena3.ro
"Au avut noroc. Dacă întârziam 20 de minute, cred că nu-i mai găseam". Cum a fost salvat echipajul navei lovite în Marea Neagră
În 1889, patru capre au fost lăsate pe o insulă nelocuită. Șase decenii mai târziu, oamenii s-au întors și noul peisaj i-a șocat
recomandare pe antena3.ro
În 1889, patru capre au fost lăsate pe o insulă nelocuită. Șase decenii mai târziu, oamenii s-au întors și noul peisaj i-a șocat
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Fabrica dronelor militare românești: muncitori morți de foame, conduși de clubul pensionarilor bogați
recomandare pe Jurnalul.ro
Fabrica dronelor militare românești: muncitori morți de foame, conduși de clubul pensionarilor bogați
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
recomandare pe a1.ro
Marcel și Armina completează lista cuplurilor participante în sezonul MAXIM Insula Iubirii!
Close