Homepage » Monden » VIDEO / Naşterea prin cezariană, necesitate, modă sau moft? Care sunt riscurile, avantajele şi cum să alegi corect

VIDEO / Naşterea prin cezariană, necesitate, modă sau moft? Care sunt riscurile, avantajele şi cum să alegi corect

Publicat pe 18.01.2017 la 14:10 Actualizat pe 18.01.2017 la 16:40

Cezariană sau naștere naturală? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune aproape orice femeie care își dorește să devină mămică. Multe vedete de la noi, cât și cele de peste ocean au ales să nască prin cezariană.

VIDEO / Naşterea prin cezariană, necesitate, modă sau moft? Care sunt riscurile, avantajele şi cum să alegi corect

Foto: hepta

Care este explicaţia lor, dar şi părerea medicului veţi vedea mai jos.

"Am ales cezariana și la primul și la al doilea copil. La primul a fost așa mai mult că mi-a fost foarte frică și eram eu, să zic așa, pe nepregătite, nu știu să-ți spun. Eram mai impatură. De data asta am dorit să nasc normal, însă pe drum așa când mergeam către clinică au fost niște dureri foarte foarte mari, și mi-am dat seama că nu cred că voi avea cum să rezist. Am murit pe drum. A fost un drum de acasă până la maternitate foarte greu, timp în care aveam contracții foarte foarte mari. M-am simțit bine și după prima cezariană și după a doua. Cel puțin acum, vreau să spun, că a doua zi după ce am născut eram în picioare prin salon, mă plimbam", a spus Andreea Bănică, una dintre mamele din showbiz care au născut prin cezariană.

"Prin cezariană, pentru că așa s-a întâmplat. Maximus a stat într-o poziție mai dificilă și atunci a trebuit să fac cezariană. Asta a fost. Deși e greu să faci cezariană, nu recomand această procedură, pentru că rămâi cu semne. Acum poți să naști natural, fără dureri foarte mari și organismul se reface altfel. Dar ce să zic, eu m-am refăcut bine după cezariană, în sensul că la câteva ore după operație, după ce m-am dezmorțit, am ieșit pe hol cu tot cu pomul de perfuzii să-mi caut copilul prin spital", a declarat Adriana Bahmuţeanu.

"Dacă ar fi fost după mine, mi-aș fi dorit să nasc natural. Am ales să nasc prin cezariană, dar este mult spus că am ales eu, pentru că am stat de vorbă cu domnul doctor. Și la ultima ecografie, mi-a spus că fetița mea este foarte mare. Și în acel moment înainte să nasc chiar dacă domnul doctor mi-a zis chiar dacă tu îți doreai naștere naturală, părerea mea este că e mult mai bine pentru siguranța copilului fiind atât de mare să naști prin cezariană. Și am născut prin cezariană și nu îmi pare rău, pentru că am auzit că au fost foarte multe cazuri mai puțin fericite cu copilași care au avut probleme în urma nașterilor naturale, copii care erau mult mai dezvoltați decât alții și tocmai de aceea la a doua naștere, bineînțeles, tot cezariană, că dacă am mai avut una. Când naști natural, te refaci mult mai repede. Decât prin cezariană", a spus Rocsana Marcu.

Și dacă vedetele noastre au ales cezariana, fie din motive medicale, fie din pur comfort, nici vedetele internaționale nu au exclus această metodă de naștere. Din contră, chiar multe dintre ele au preferat să-și aducă copilul pe lume printr-o simplă tăietură. Celebra Pink este una dintre vedetele care au născut prin cezariană. Nu a fost alegerea ei însă, ci forțată de împrejurări, căci bebelușul ei nu a vrut să se întoracă în poziția potrivită pentru nașterea naturală.

Și Christina Aguilera a mers tot pe varianta cezarianei. Dar... din motive total diferite față de Pink. Pur și simplu... de frică! Tot frica a împins-o și pe Britney Spears către cezariană. Și asta fiindcă mama ei a speriat-o prea tare pe vedetă.

Părerea medicului

"Ce s-a reţinut din toate mărturiile a fost că femeilor le este frică de durerea naşterii care este o durere foarte mare. Este o frică fenomenală. Medicina moderna a oferit o soluţie: tehnica anesteziei, care nu afectează copilul dacă este făcută cum trebuie. (...) Concluzia este că se poate naşte şi natural fără durere. Naşterea naturală este preferată de toată lumea, chiar şi de medici. Un lucru pe care îl controlezi mai puţin e mai riscant, adică cea naturală, însă există ţări unde se preferă naşterea la domiciliu. Se prezintă şi un medic neonatolog. Dacă medicul obstretician indică, este lăsată pacienta cu maoaşa acasă. Naştere naturală atunci când este indicată poate fi făcută fără durere", a spus medicul invitat în platoul "Star Magazin" de la Antena Stars.

R.P.

În articolul
VIDEO / Naşterea prin cezariană, necesitate, modă sau moft? Care sunt riscurile, avantajele şi cum să alegi corect
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce echipă a câștigat jocul de recompensă la Survivor. Miza a fost una uriașă
Emisiuni TV • ieri la 23:44
Ce echipă a câștigat jocul de recompensă la Survivor. Miza a fost una uriașă
  • Surpriză la jocul de recompensă!
  • Ce echipă a câștigat
  • Care a fost miza
Ce a făcut Rareș Cojoc, fostul soț al Andreei Popescu, înainte ca aceasta să anunțe divorțul
Showbiz intern • ieri la 23:19
Ce a făcut Rareș Cojoc, fostul soț al Andreei Popescu, înainte ca aceasta să anunțe divorțul
  • Cu cine și-a petrecut timpul Rareș Cojoc înainte ca Andreea Popescu să confirme divorțul
  • Ce a făcut fostul soț al dansatoarei
Mama Andreei Popescu a reacționat după ce fiica ei a confirmat divorțul. Ce i-a transmis femeia fostului ginere, Rareș Cojoc
Showbiz intern • ieri la 22:46
Mama Andreei Popescu a reacționat după ce fiica ei a confirmat divorțul. Ce i-a transmis femeia fostului ginere, Rareș Cojoc
  • Ce i-a spus mama Andreei Popescu lui Rareș Cojoc după ce fiica ei a confirmat divorțul
  • Mesajul transnmis de femeie pentru fostul ginere
Ce spune fosta iubită a lui Vlad Pascu, Rebeca Lăzărescu, despre momentul în care l-a cunoscut. Ce întrebări și-a pus
Showbiz intern • ieri la 22:18
Ce spune fosta iubită a lui Vlad Pascu, Rebeca Lăzărescu, despre momentul în care l-a cunoscut. Ce întrebări și-a pus
  • Care a fost prima impresie a Rebecăi Lăzărescu despre Vlad Pascu
  • Ce întrebări și-a pus
De ce au divorțat, de fapt, Andreea Popescu și Rareș Cojoc. Bruneta a spus cum și când s-a produs ruptura
Showbiz intern • ieri la 22:04
De ce au divorțat, de fapt, Andreea Popescu și Rareș Cojoc. Bruneta a spus cum și când s-a produs ruptura
  • Andreea Popescu spune adevărul despre divorțul de Rareș Cojoc
  • Când, cum și de ce s-a produs ruptura
Liviu Vârciu a răbufnit, după ce a fost dat jos din taxi de șofer! Prezentatorul îi pusese o simplă întrebare: “I-am vorbit frumos”
Showbiz intern • ieri la 21:59
Liviu Vârciu a răbufnit, după ce a fost dat jos din taxi de șofer! Prezentatorul îi pusese o simplă întrebare: “I-am vorbit frumos”
  • Moment tensionat pentru Liviu Vârciu în taxi
  • Prezentatorul povestește ce s-a întâmplat și de ce a fost coborât din mașină
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
recomandare pe observatornews.ro
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
recomandare pe as.ro
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Romania TV
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul
Romania TV
Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
De ce s-au auzit bubuituri în zona de sud a țării. Românii au sunat speriați la 112, crezând că a început războiul
recomandare pe playtech.ro
De ce s-au auzit bubuituri în zona de sud a țării. Românii au sunat speriați la 112, crezând că a început războiul
Sunt sau nu vopsiţi puii galbeni din comerţ? Explicaţiile producătorilor şi ale unui profesor universitar
recomandare pe playtech.ro
Sunt sau nu vopsiţi puii galbeni din comerţ? Explicaţiile producătorilor şi ale unui profesor universitar
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro
Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
recomandare pe redactia.ro
Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
recomandare pe bzi.ro
Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
Gabriela Cristea a slăbit 30 kilograme. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
recomandare pe a1.ro
Gabriela Cristea a slăbit 30 kilograme. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Close