Homepage » Actualitate » VIDEO / Şi-a privit fiica în ochii, dar habar n-a avut! Reacţia mamei din cenuşă atunci când şi-a văzut copilul de 19 ani, de neimaginat

VIDEO / Şi-a privit fiica în ochii, dar habar n-a avut! Reacţia mamei din cenuşă atunci când şi-a văzut copilul de 19 ani, de neimaginat

Publicat pe 08.04.2016 la 18:18 Actualizat pe 08.04.2016 la 18:16

Fraţii din cenuşă au impresionat o ţară întreagă, însă detalii absolut şocante au ieşit la iveală despre părinţii acestora. Astfel, după ce ieri oamenii care au urmărit cazul au avut ocazia să afle că femeia mai are, pe lângă cei şapte copii, o fiică de 19 ani.

Mirela, fiica acesteia de 19 ani, a venit în această seară, la "Acces Direct", unde a stat faţă în faţă cu mama ei pentru prima dată. Surpriza a fost însă una absolut şocantă, căci femeia şi-a privit fata în ochi şi habar n-a avut că e propriul ei copil.

"Nu am vrut să o cunosc. Simt milă pentru fraţii mei, îmi doresc să fie şi ei bine şi fericiţi.", a spus Mirela în emisiunea "Acces Direct.

De cealaltă parte, însă, femeia s-a arătat impresionată de frumuseţea fiicei ei şi a îmbrăţişat-o.

Citeşte şi:

Caz social - "Acces direct" / Rob şi Tommy, întâlnire emoţionantă cu tatăl lor! Cum arată cel care i-a abandonat de mici

CAZ SOCIAL - "ACCES DIRECT" / Mesajul emoţionant pe care l-a transmis Emilia părinţilor biologici înainte de a pleca din ţară

T.F.S

.

În articolul
VIDEO / Şi-a privit fiica în ochii, dar habar n-a avut! Reacţia mamei din cenuşă atunci când şi-a văzut copilul de 19 ani, de neimaginat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine sunt cei doi bărbați care conduc Internetul. Compania lor este ”creierul” celor mai accesate site-uri
Stiri internationale • la 12:02
Cine sunt cei doi bărbați care conduc Internetul. Compania lor este ”creierul” celor mai accesate site-uri
  • Cine se află în spatele activității care se desfășoară pe Internet
  • Patrick și John au dezvoltat o companie cu care au intrat în istorie
Carmen Grebenișan, despre procesul nașterii. A fost cât pe ce să ceară cezariană
Showbiz intern • la 11:55
Carmen Grebenișan, despre procesul nașterii. A fost cât pe ce să ceară cezariană
  • Cum au fost momentele dinaintea nașterii pentru Carmen Grebenișan
  • Blondina a născut un băiețel
Cu ce probleme s-a confruntat Laura Cosoi după naștere. A avut sau nu depresie postnatală
Showbiz intern • la 11:09

  • Laura Cosoi, despre problemele de după naștere
  • Prin ce perioadă dificilă a trecut prezentatoarea TV
Radu Vâlcan, declarație de dragoste pentru Adela Popescu! Vedeta a împlinit 39 de ani
Showbiz intern • la 11:09
Radu Vâlcan, declarație de dragoste pentru Adela Popescu! Vedeta a împlinit 39 de ani
  • Adela Popescu își sărbătorește ziua de naștere
  • Vedeta are alături de ea toată familia
Dansatoare cunoscută datorită aparițiilor TV, moartă la 35 de ani! Ritualurile șamanice i-ar fi adus sfârșitul
Showbiz intern • la 10:42
Dansatoare cunoscută datorită aparițiilor TV, moartă la 35 de ani! Ritualurile șamanice i-ar fi adus sfârșitul
  • O dansatoare a murit la 35 de ani
  • Vedeta ar fi renunțat la tratamentul oncologic pentru ritualuri șamanice
O fată a murit în timp ce încerca, la metrou, un nou trend viral pe TikTok.  Avea doar 12 ani
Stiri internationale • la 10:41
O fată a murit în timp ce încerca, la metrou, un nou trend viral pe TikTok. Avea doar 12 ani
  • Ce încerca să facă fetița de 12 ani, la metrou
  • Mama acesteia, sfâșiată de durere
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
recomandare pe observatornews.ro
Ciclonul Barbara mătură sud-estul României. Sfaturile autorităţilor: "Staţi în casă, închideţi ferestrele"
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
recomandare pe as.ro
Femeia celebră de 76 de ani care arată ca o adolescentă uimeşte din nou. Ce a mâncat în fiecare zi fără să se îngraşe deloc
De ce se întorc ACASĂ românii din Diaspora!
Romania TV

Trei zodii renasc din cenușa trecutului, la ora 10:10. Ies din labirintul provocărilor

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cât ține al doilea val al ciclonului. România, sub cod roșu de ploi torențiale și furtuni violente. Vești proaste de la ANM
recomandare pe playtech.ro

De ce nu mai pornește centrala termică și ce poți face înainte să chemi instalatorul. Cele mai comune erori

Maine e mare sarbatoare!! Il cinstim pe sfantul care ne protejeaza de farmece si vraji. Multi romani ii poarta numele  👇 VEZI IN PRIMUL COMENTARIU 👇
recomandare pe redactia.ro

Ce poreclă avea Gigi Becali în tinerețe. Mulți nu știau că i se spunea așa: ”Nu se lua de el nici Miliția, nici Securitatea!”

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV generată cu AI e noua senzație a Ligii Campionilor. Costă o avere imaginile cu ea
Ce ar alege Irina Columbeanu între bani și iubire: „Sunt la fel de norocoasă precum mama mea!”
recomandare pe bzi.ro

Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO

Criza de la CFR Călători se adânceşte! Circulaţia trenurilor companiei de stat ar putea fi întreruptă începând cu data de 7 octombrie
recomandare pe dailybusiness.ro

România va produce drone defensive împreună cu Ucraina pentru apărarea Flancului Estic al NATO

Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
recomandare pe Jurnalul.ro
Cele 5 zodii norocoase ale săptămânii 6–12 octombrie 2025: putere, iubire și transformare
Cine este Liviu Bora. S-a alăturat distribuției Iubire cu parfum de lavandă
recomandare pe a1.ro

Close