Homepage » Actualitate » Vine sau nu PRIMĂVARA? Ce temperaturi vom avea LUNI şi MARŢI

Vine sau nu PRIMĂVARA? Ce temperaturi vom avea LUNI şi MARŢI

Publicat pe 15.03.2015 la 16:22 Actualizat pe 15.03.2015 la 16:39

Temperaturile din ultima perioadă au fost mai schimbătoare ca o femeie indecisă şi exact când ne pregăteam să lăsăm paltoanele acasă, viscolul şi vremea urâtă au lovit din nou.

Potrivit Mediafax, luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt moderat. Temperatura maximă, mai ridicată decât cea obişnuită pentru această dată, va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 2- 3 grade, mai scăzută în zona preorăşenească, până în jurul a 0 grade.

MARŢI

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, devenind apropiate de normele climatologice specifice perioadei. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în estul şi sud-estul ţării înnorările se vor accentua, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea intensificări la munte, în sud-est, iar ziua şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi de la 4 grade pe litoral, până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 3 grade, mai mici în depresiuni spre -9 grade.

Citeste si:

ÎNTREBAREA ZILEI - DUMINICĂ: Ştiai că eşti făcut din praf de stele?

Treci printr-o despărţire? Află ce medicament te poate scăpa de suferinţa în dragoste

În articolul
Vine sau nu PRIMĂVARA? Ce temperaturi vom avea LUNI şi MARŢI
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Verdictul lui Rică Răducanu! Cine va câștiga Campionatul Mondial 2026
Campionatul Mondial 2026 • la 10:08
Verdictul lui Rică Răducanu! Cine va câștiga Campionatul Mondial 2026
  • Rică Răducanu ne spune cine crede că va câștiga Campionatul Mondial 2025
  • Fostul fotbalist a dat verdictul. Care e echipa favorită
Superexclusivitate! Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat oficial astăzi. Cei doi au semnat actele la notariat
Showbiz intern • la 09:56
Superexclusivitate! Andreea Popescu și Rareș Cojoc au divorțat oficial astăzi. Cei doi au semnat actele la notariat
  • Vestea momentului în lumea showbizului românesc
  • Andreea Popescu și Rareș Cojoc au semnat actele
Tiktokerița din România care și-a bătut soacra s-a despărțit de soț! L-a așteptat 12 ani să iasă din închisoare
Showbiz intern • la 09:52
Tiktokerița din România care și-a bătut soacra s-a despărțit de soț! L-a așteptat 12 ani să iasă din închisoare
  • Tiktokerița care și-a bătut soacra a făcut declarații în lacrimi
  • De ce a divorțat de soțul ei
Gavi, fotbalistul care a înnebunit fanele Spaniei. Cu cine a fost cuplat starul Barcelonei
Campionatul Mondial 2026 • la 09:52
Gavi, fotbalistul care a înnebunit fanele Spaniei. Cu cine a fost cuplat starul Barcelonei
  • Cu cine a fost împreună Gavi
  • Fotbalistul ar fi avut o relație cu o tânără celebră
Elicopter prăbușit! Patru persoane se aflau la bord. Ce s-a întâmplat cu ele | VIDEO
Stiri internationale • la 09:12
Elicopter prăbușit! Patru persoane se aflau la bord. Ce s-a întâmplat cu ele | VIDEO
  • Un eclicopter s-a prăbușit
  • Ce s-a întâmplat cu persoanele aflate la bord
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs, în același pat! Cum s-au dat de gol
Showbiz intern • la 09:08
Ema Oprișan și Răzvan Kovacs, în același pat! Cum s-au dat de gol
  • Ce se întâmplă între Ema Oprișan și Răzvan Kovacs
  • Cei doi au apărut din nou ca o familie
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close