Homepage » Monden » Alexandra Dinu, o româncă de succes. După ce i-a impresionat pe regizorii italieni, actriţa a mai făcut un pas în cariera ei

Alexandra Dinu, o româncă de succes. După ce i-a impresionat pe regizorii italieni, actriţa a mai făcut un pas în cariera ei

Publicat pe 01.10.2014 la 08:25 Actualizat pe 01.10.2014 la 09:07

Alexandra Dinu se poate mândri cu o carieră care înfloreşte pe zi ce trece. După ce a reuşit să se afirme în industria cinematografică italiană, românca a mai făcut un pas în cariera ei.

Alexandra Dinu se poate mândri cu o carieră care înfloreşte pe zi ce trece. După ce a reuşit să se afirme în industria cinematografică italiană, românca a mai făcut un pas în cariera ei.

Anul 2014 pare a fi de succes pentru Alexandra Dinu. Actriţa a adunat, de-a lungul carierei sale la Roma aproximativ 17 pelicule, iar experienţa dobândită, şarmul şi talentul artistic au ajutat-o să facă impresie în faţa regizorilor italieni.

Marea lovitură o va da anul viitor, odată cu lansarea filmului "The Serpent's Gift" (Darul Şarpelui), care va avea loc în Statele Unite. Aceasta a fost, de altfel, o nouă provocare pentru Alexandra Dinu, căci pelicula a fost filmată în limba engleză.

"Am ajuns să joc în acest film în urma unui casting, aşa cum se întâmplă de obicei. Am dat o singură probă, constând în două scene, iar regizorul a fost încântat. Mi-a spus chiar atunci: «Mă bucur enorm că te-am găsit, eşti exact ceea ce căutam». Am crezut că glumeşte, pentru că se întâmplă foarte rar ca regizorii să ia o decizie imediat. De obicei vor să revadă toate probele şi iau decizia împreună cu producătorii filmului. Însă, de data asta, s-a întâmplat aşa. Într-o săptămână aveam deja contractul semnat", a declarat, pentru ziarulring.ro.

Deşi a ajuns cunoscută publicului larg, odată cu relaţia pe care a avut-o cu fotbalistul Adrian Mutu, Alexandra Dinu a reuşit, ulterior, să se facă remarcată datorită talentului ei artistic. De-a lungul carierei sale, ea a fost răsplătită de căter italieni cu numeroase premii, iar cel mai recent a fost premiul special pentru "Personajul Anului", oferit de revista "Diva e Donna".

A.M.
Foto: Facebook
Citeste si:

Alexandra Dinu a fost desemnată "Actriţa anului", în Italia

Drama unei mame! Mario, fiul Alexandrei Dinu a suportat a doua operaţie pe cord!

În articolul
Un nou pas în cariera Alexandrei Dinu! Actriţa urmează să lase Italia pentru America?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid
Stiri internationale • la 12:31
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Starea lui de sănătate s-a deteriorat rapid
  • Moarte neașteptată la 21 de ani
  • Tânărul a ajuns în stare gravă după o înțepătură de țânțar
Ea este femeia pe care Donald Trump a ales-o să vorbească în numele lui. Cine este Katie Zacharia și ce legătură avea cu președintele
Stiri internationale • la 11:23
Ea este femeia pe care Donald Trump a ales-o să vorbească în numele lui. Cine este Katie Zacharia și ce legătură avea cu președintele
  • Cine este Katie Zacharia, femeia aleasă de Donald Trump să îl reprezinte la Casa Albă
  • Ce legătură are cu președintele
Tensiunea a crescut la Insula Iubirii, în seara cu bonfire duble, într-o ediție, lider detașat de audiență! Diseară, conștientizările ating noi limite în testul suprem al relațiilor!
Emisiuni TV • la 11:14
Tensiunea a crescut la Insula Iubirii, în seara cu bonfire duble, într-o ediție, lider detașat de audiență! Diseară, conștientizările ating noi limite în testul suprem al relațiilor!
  • Audiențe ridicate pentru Insula Iubirii
  • Bonfire-urile duble au ținut telespectatorii cu sufletul la gură
Ce se întâmplă cu glicemia dacă mănânci ceapă crudă. Ce au descoperit cercetătorii și ce spun nutriționiștii
Beauty & Lifestyle • la 10:39
Ce se întâmplă cu glicemia dacă mănânci ceapă crudă. Ce au descoperit cercetătorii și ce spun nutriționiștii
  • Ceapa crudă și glicemia
  • Ce spun studiile și ce recomandă nutriționiștii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Momentul în care avionul de pasageri rămâne blocat pe DN1, sub un pod. Cum a fost scos de acolo
recomandare pe observatornews.ro
Momentul în care avionul de pasageri rămâne blocat pe DN1, sub un pod. Cum a fost scos de acolo
Unde ajunge fiecare ban de pe bonul pe care îl primim la supermarket

Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
recomandare pe as.ro
Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Romania TV
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Cătălin Botezatu, operat de urgenţă!
Romania TV
Cătălin Botezatu, operat de urgenţă!
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion Wizz Air a aterizat de urgență, la câteva minute după decolare. ISU a fost mobilizat
recomandare pe antena3.ro
Alertă pe Aeroportul Otopeni. Un avion Wizz Air a aterizat de urgență, la câteva minute după decolare. ISU a fost mobilizat
Avion blocat pe DN1. Transportul agabaritic nu a putut trece pe sub un pod CFR
recomandare pe antena3.ro
Avion blocat pe DN1. Transportul agabaritic nu a putut trece pe sub un pod CFR
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o idee care produce bani din comentariile de pe rețelele sociale
recomandare pe antena3.ro
Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o idee care produce bani din comentariile de pe rețelele sociale
O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
recomandare pe Jurnalul.ro
O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
recomandare pe a1.ro
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
Close