Homepage » Monden » Mircea Cărtărescu e revoltat! "Imbecili ce sunteţi!"

Mircea Cărtărescu e revoltat! "Imbecili ce sunteţi!"

Publicat pe 15.11.2015 la 11:15 Actualizat pe 15.11.2015 la 12:00

Mircea Cărtărescu a publicat un mesaj extrem de dur în urma atentatelor ce au avut loc la Paris.

Mircea Cărtărescu a publicat un mesaj extrem de dur în urma atentatelor ce au avut loc la Paris.

Terifiat de tragediile din ultimul timp, scriitorul nu a mai rezistat presiunii puterii răului şi şi-a vărsat amarul pe reţelele de socializare.

"În loc să privim realitatea în faţă (şi sutele de morţi ne cer asta), ne agăţăm de mizerabilele noastre ideologii. Pe ele le vedem, ele ne sunt dragi, nu oamenii care-au murit. Nu-i urâm pe cei care dispreţuiesc viaţa umană, ci pe cei care cred altfel decât noi. Au reînceput stupidele şi dezgustătoarele polemici între dreapta şi stânga, de parcă despre asta ar fi vorba acum. Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca şi ale teroriştilor. M-am săturat de voi, mi-a ajuns. Măcar o zi puteaţi să tăceţi"
, a scris scriitorul pe facebook.

TERORIŞTII musulmani ameninţă! Cu ce armă plănuiesc să ucidă întreaga Europă

Ce s-a întâmplat la Paris în noaptea de 13 noiembrie 2015?

În timpul concertului de Death Metal al trupei americane Eagles of Death mai multe focuri de armă au fost trase asupra persoanelor ce erau pe străzile Parisului în jurul orei 21.30. În urma atacurilor, 140 de persoane se cred a fi decedate, în timp ce alți 60 sunt rănite și 100 sunt ostatici în sala în care a avut loc concertul.

VIDEO & FOTO / PRIMELE imagini de la atacul terorist din Paris! Sunetele de gloanțe și strigătele de ajutor au cutremurat capitala Franței

Guvernul s-a reunit în ședință de urgență la miezul nopții.
”Tot ce pot să spun este că e mai grav decât la Charlie Hebdo”, a declarat un membru al forțelor de ordine prezent la Bataclan pentru AFP.

La ora 0:54, Președintele Francois Hollande a anunțat că va fi declanșată starea de urgență și că Franța își va închide frontierele. Circulația va fi restricționată și se vor realiza percheziții corporale de fiecare dată când este nevoie. Pe lângă asta, au fost cerute întăriri militare.

VEZI AICI TOATE ARTICOLELE DESPRE ATENTATELE DIN PARIS

Sursă foto: Facebook

A.C.

Citeşte şi:

LUMEA ESTE ÎN PERICOL! Teroriştii au ameninţat întregul mapamond! "În curând toată lumea va simţi amărăciunea"

Românii din Paris, îngroziţi de atentatele sângeroase: "Cadavre pe jos, sânge peste tot. A fost oribil"

Liderul grupării teroriste Stat Islamic a fost UCIS!

În articolul
Mircea Cărtărescu e revoltat! "Imbecili ce sunteţi!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii s-a sărutat pe buze cu un bărbat! I-a povestit și Prințului Marco despre el, chiar în emisiune
Showbiz intern • la 09:07
Gabriella Barbu de la Insula Iubirii s-a sărutat pe buze cu un bărbat! I-a povestit și Prințului Marco despre el, chiar în emisiune
  • Cine e bărbatul care a sărutat-o pe Gabriella Barbu
  • Ce mesaj a scris acesta
Cum arată părinții Claudiei de la Insula Iubirii. Concurenta a declarat că a locuit într-un palat acasă la familia ei
Showbiz intern • la 08:42
Cum arată părinții Claudiei de la Insula Iubirii. Concurenta a declarat că a locuit într-un palat acasă la familia ei
  • Claudia Ion are o familie unită
  • Concurenta de la Insula Iubirii s-a afișat alături de părinții ei
Fiica Danei Roba, cu perfuzia la mână! Make-up artista este internată în spital cu fetița sa
Showbiz intern • la 08:37
Fiica Danei Roba, cu perfuzia la mână! Make-up artista este internată în spital cu fetița sa
  • Cum s-au afișat Dana Roba și fiica ei
  • Celin are perfuzia la mână
Incendiu puternic în Sectorul 4 al Capitalei! 12 autospeciale se deplasează la fața locului
Stiri interne • la 08:05
Incendiu puternic în Sectorul 4 al Capitalei! 12 autospeciale se deplasează la fața locului
  • Incendiu în București
  • A izbucnit într-un complex de saloane de evenimente
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Romania TV
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro
Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral
recomandare pe antena3.ro
Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral
Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”
recomandare pe antena3.ro
Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
Close