Cutremurător! Mesajul unei românce din Italia: ”Soția este în carantină. Soțul a murit și nu a mai putut să-l vadă măcar o dată înainte să fie îngropat”
Epidemia de coronavirus a pus stăpânire pe toată lumea, bilanțul negru al deceselor crescând considerabil de la zi la alta. O româncă stabilită în Italia a scris un mesaj sfâșietor în mediul online, reușind să producă tristețe în sufletul tuturor. Despre ce este vorba?
Epidemia de coronavirus a pus stăpânire pe toată lumea, bilanțul negru al deceselor crescând considerabil de la zi la alta. O româncă stabilită în Italia a scris un mesaj sfâșietor în mediul online, reușind să producă tristețe în sufletul tuturor. Despre ce este vorba?
Coronavirus este de neoprit și asta nu o spunem doar noi, ci întreg globul. COVID-19 face ravagii și ia viețile multor oameni, medicii nereușind să facă față sutelor de cazuri care cresc de la o zi la alta. Este vorba despre Italia, unul dintre statele cele mai afectate de virusul ucigaș din China, înregistrând numere colosale din punct de vedere al celor decedați.
”Să rămânem oameni”
Comunitatea de români aflată în Italia este panicată, iar oamenii nu știu cum să facă să revină acasă, cu toate că autoritățile au emis reguli stricte. De aceea, mulți sunt nevoiți să rămână izolați până când lucrurile vor intra pe făgașul normal. Ce ne-a atras atenția a fost mesajul unei românce, care a reușit să producă durere în sufletul tuturor în mediul online.
Femeia este stabilită în Italia de o bună perioadă de timp și a povestit un episod trist despre vecinii ei, tot români. Din cauza epidemiei, cei doi au fost infectați, iar în urma luptei crâncene cu virusul ucigaș din China, soțul vecinei s-a stins din viață. Soția este în carantină, singură în casă, motiv pentru care nu și-a putut conduce bărbatul pe ultimul drum.
Românca trage un semnal de alarmă și încearcă să le transmită oamenilor să se schimbe, să ofere sprijin celor aflați în situații critice și ajutor atunci când pot, până când nu este prea târziu.
Mesajul româncei din Italia:
”Mă tot gândesc, de ieri încoace, dacă să scriu asta sau nu. Știți, suntem în Lombardia, regiunea cel mai lovită de epidemie. Am evitat totuși să notez experiențe personale, dacă ele nu sunt relevante pentru fenomen. În ultimele zile, nu am mai scris nici măcar cifrele contagiaților din Italia, pentru că ele devin irelevante în lipsa unei interpretări contextuale.
Și totuși, viața e făcută din astfel de povești. Iar ceea ce vă voi spune acum este realitatea a mii de familii din Italia ulltimelor săptămâni.
Știam, de câteva zile, că vecinul nostru este internat pe Terapie Intensivă, cu coronavirus. Soția lui se află acasă, în carantină. Am vorbit doar de două ori în această perioadă, o dată strigând una la alta, ca să ne auzim - ea din garaj, eu pe trotuar - și altădată prin interfon. Părea optimistă, spera să treacă totul cât mai repede și viața să meargă mai departe.
Ieri însă am primit mesajul pe care n-aș fi vrut să îl citesc niciodată. “Sunt vecina. Soțul meu ne-a lăsat. L-au dus deja la cimitir, dar eu nu am putut să merg, sunt tot în carantină”. El și-a trăit ultimele zile singur, pe un pat de spital, ea singură, închisă în casă. Fără să îl mai vadă măcar o dată înainte să fie îngropat. Fără să poată îmbrățișa pe nimeni. Fără să fie îmbrățișată, singură cu toată durerea ei. Am ieșit în stradă, să văd dacă e vreo urmă de doliu, măcar poarta să poată plânge alături de celelalte porți. Nimic. Niciun om, nicio floare.
Nu vreau să dau lecții, cred că toată lumea a înțeles deja dramatismul situației. Mobilizarea pe care o văd în România, cel puțin din partea societății civile, mi se pare fantastică. Răspunsul e mult peste nivelul de conștientizare din Italia, la începutul epidemiei.
Singurul lucru pe care poate mi l-aș mai dori este să rămânem oameni și cu cei care ar fi putut lua virusul. Să-i mai întrebăm de sănătate.
Sănătate!”.