Homepage » Actualitate » Maria Vlas la un pas să rămână pe străzi! Ce probleme are mama FNI

Maria Vlas la un pas să rămână pe străzi! Ce probleme are mama FNI

Publicat pe 19.09.2015 la 23:59 Actualizat pe 19.09.2015 la 23:58

După eliberarea din închisoare, fostul preşedinte al SOV Invest s-a mutat într-un sat de lângă Sibiu.

Problemele Mariei Vlas nu s-au încheiat însă în momentul în care a ieşit din penitenciar. În ultimii ani, mai multe persoane au încercat să o execute silit pe Vlas pentru a recupera pagubele suferite prin prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii(FNI). De curând, Tribunalul Bucureşti a respins cererea formulată de o bucureşteancă împotriva fostului preşedinte SOV. Odată executată silit, chiar şi într-un singur dosar, Vlas ar putea pierde şi puţinul pe care îl mai are: o casă la ţară şi câteva animale.

"Averea pe care o am acum o pot pune în două valize"

După eliberarea din închisoare, fostul preşedinte al SOV Invest s-a mutat într-un sat de lângă Sibiu unde creşte găini, pescuieşte şi cultivă legume. "Averea pe care o am acum o pot pune în două valize când mor. Nu sunt bogată. Dacă aş fi fost, eram plecată din ţară cu averile mele şi trăiam mai bine. Am ales să îmi trăiesc viaţa decent, într-un sat uitat de lume", ne declara Maria Vlas în urmă cu ceva vreme.
Vlas a fost preşedinte al SOV Invest. Sub conducerea ei, FNI - fond administrat de SOV Invest - a falimentat în 1999. Sute de mii de investitori au pierdut tot ce aveau. Vlas a fugit din ţară şi a fost urmărire internaţional pănă la momentul la care s-a predat în martie 2003. În octombrie 2005 a fost condamnată la 20 de ani de închisoare în cazul FNI, sentinţa micşorată ulterior la zece ani de închisoare. În coctombrie 2010, Vlas a fost pusă în libertate, printr-o hotărâre definitivă a tribunalului Prahova.

Citeşte şi

Răsturnare de situaţie în dosarul de tâlhărie al Narcisei Guţă! Ce s-a întâmplat cu procesul!

Ce manevră i-a făcut Prigoană Adrianei Bahmuţeanu în războiul pentru copii! Mutare incredibilă a omului de afaceri!

În articolul
Maria Vlas la un pas să rămână pe străzi! Ce probleme are mama FNI
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Decizie după atacul cu cuțitul din Bistrița. Ce se întâmplă marți cu elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”
Stiri interne • la 18:14
Decizie după atacul cu cuțitul din Bistrița. Ce se întâmplă marți cu elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare”
  • Ce au decis autoritățile după atacul cu cuțitul din Bistrița
  • Cum vor face cursurile elevii Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” marți
Mirela Retegan de la Asia Express, confesiune despre lupta cu kilogramele: „Am fost grasă trei sferturi din viața mea”
Showbiz intern • la 17:52
Mirela Retegan de la Asia Express, confesiune despre lupta cu kilogramele: „Am fost grasă trei sferturi din viața mea”
  • Mirela Retegan, despre anii în care s-a luptat cu kilogramele în plus
  • Ce a descoperit după participarea la Asia Express
Claudia Pătrășcanu, copleșită de dorul fiului cel mic, în camera lui. Ce s-ar fi întâmplat în weekend
Emisiuni TV • la 17:50
Claudia Pătrășcanu, copleșită de dorul fiului cel mic, în camera lui. Ce s-ar fi întâmplat în weekend
  • Claudia Pătrășcanu, copleșită de dorul fiului cel mic
  • Cum a reacționat, după ce Gabi Bădălău a scos declarația băiatului de la dosar
Momentul în care directoarea Astra Film Festival leșină pe scenă. Csilla Kató a căzut din picioare în timpul discursului
Stiri interne • la 17:22
Momentul în care directoarea Astra Film Festival leșină pe scenă. Csilla Kató a căzut din picioare în timpul discursului
  • Csilla Kató, directoarea Astra Film Festival, a leșinat pe scenă în timpul discursului
  • Momentul a fost filmat
VEZI MAI MULT
Recomandări
A jucat 1.000 de lei şi a câştigat peste 10 milioane. Schema folosită de câştigătorul de la Joker
recomandare pe observatornews.ro

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile

Momentul în care elevul de 13 ani din Bistrița își atacă profesoara cu cuțitul a fost filmat. Scenele șocante derulate în școală
recomandare pe antena3.ro

Spectacol incendiar la prezentarea Victoria's Secret de la Los Angeles. Kylie Jenner a purtat un sutien de 50.000.000 de dolari

O doctoriță din România plecată în vacanță a fost pe fază și a salvat viața unui om în aeroportul din Miami. Cine este Elena Sumanariu

Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
recomandare pe Jurnalul.ro
Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
recomandare pe a1.ro

Close