Homepage » Monden » Moment unic în viaţa lui Ristei! Se va întâmpla chiar pe scenă!

Moment unic în viaţa lui Ristei! Se va întâmpla chiar pe scenă!

Publicat pe 28.11.2015 la 10:30 Actualizat pe 28.11.2015 la 10:33

Un moment unic şi special se apropie pentru Florin Ristei. Acesta va avea parte de o experienţă aleasă pe scena emisiunii "Te cunosc de undeva".

Florin Ristei cântă împreună cu mama sa, Argentina, la “Te cunosc de undeva!”: “Amândoi am fost foarte emoționați”

Florin Ristei cântă pentru prima oară împreună cu mama sa, Argentina, sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”. Cei doi se vor transforma în Nancy și Frank Sinatra și vor interpreta piesa “Something Stupid”.

Florin Ristei a adoptat: "E băieţel şi are 6 ani"

„Mamei întotdeauna i-a plăcut muzica, a cântat de mică și a fost marea ei pasiune, oarecum împlinită prin mine. Am reușit s-o conving să cântăm împreună, chiar dacă îi era puțin teamă că nu mai e "în forma din tinerețe". Însă așa cum ea a avut încredere în mine în privința deciziilor muzicale, așa am fost și eu convins că vom avea un moment foarte frumos. Am fost amândoi foarte emoționați, chiar dacă nu prea vom arăta asta (râde)”, spune Florin Ristei.

Florin Ristei s-a mutat în casă nouă: “Am făcut bucătăria, în trei zile, cu un prieten”

Faptul că au cântat în cadrul unor momente speciale de familie alături de părinții lor le-a purtat noroc lui Carmen Simionescu și lui Nadir, căci cei doi concurenți au câștigat cele mai recente două ediții ale show-ului. Dacă tradiția se va păstra și în cazul lui Florin Ristei, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 28 noiembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”.

Sursă foto: arhivă
A.C.

Citeşte şi:

FOTO / Florin Ristei, schimbare de look! S-a tuns ca Alex Velea: "Mi-am tăiat părul singur, în baie"

Florin Ristei şi-a făcut aparatul dentar praf! Cum a reuşit?

Seara travestiurilor la "Te cunosc de undeva"! În ce personaje se vor transforma concurenţii

În articolul
Moment unic în viaţa lui Ristei! Se va întâmpla chiar pe scenă!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Raluca Bădulescu, în lacrimi, la Asia Express, după despărțirea de Maurice Munteanu și Connie Preda. Ce a urmat
Emisiuni TV • la 22:01
Raluca Bădulescu, în lacrimi, la Asia Express, după despărțirea de Maurice Munteanu și Connie Preda. Ce a urmat
  • Raluca Bădulescu a plecat de la Asia Express
  • Ce a urmat
Anne Mary de la Mireasa a plâns când a aflat că Beleuț riscă eliminarea: „Am găsit și eu un om...” Ce i-a reproșat lui Radu
Showbiz intern • la 21:46
Anne Mary de la Mireasa a plâns când a aflat că Beleuț riscă eliminarea: „Am găsit și eu un om...” Ce i-a reproșat lui Radu
  • Anne Mary crede că Radu vrea să o facă să sufere
  • Ce a spus după ce Beleuț a ajuns la eliminare
De ce a plâns Mirela Vaida, la Asia Express. Și Oana Tomoiagă a fost copleșită de emoții
Emisiuni TV • la 21:24
De ce a plâns Mirela Vaida, la Asia Express. Și Oana Tomoiagă a fost copleșită de emoții
  • Mirela Vaida, în lacrimi, la Asia Express
  • Prezentatoarea și Oana Tomoiagă au trecut de la agonie și extaz
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Emisiuni TV • la 20:54
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
  • Maurice Munteanu, refuzat la o cazare, la Asia Express
  • Concurentul s-a enervat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Schema "Nordis", repetată la nesfârșit. Un tânăr a făcut 7 milioane de euro din revânzând aceleași apartamente
recomandare pe observatornews.ro

24 de români morți după ce au căzut de pe trotinetă. Cazul lui Denis, mort la 13 ani, după 3 săptămâni de comă

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV

Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire

Curiosul caz al capului de porc. Un consilier angajat la AUR mărturisește că este autorul faptei, dar răstoarnă situația cu o acuzație
recomandare pe antena3.ro

Ce ar însemna impozitul la valoarea de piață. Economist: "Taxa pe o casă în București ar putea ajunge la 12.000 de euro pe an"

Kyle Kennedy, nepoata lui Robert F. Kennedy, a murit la 42 de ani

Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Imagini cu Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu, pe vremea când erau asistente păcătoase și aveau propria emisiune! Poze din arhivă
recomandare pe a1.ro

Close