Paula Iacob și-a RISCAT VIAŢA în 1989: "Trebuia să am certificat de revoluționar!"

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe Discover

Paula Iacob a fost înmormântată ieri, lăsând un gol imens în sufletele oamenilor care au admirat-o. Într-un interviu pentru ring.ro, celebra avocată a făcut mărturisiri uluitoare.

Paula Iacob a mărturisit că a fost la un pas de moarte în revoluția din decembrie 1989, dar nu a vrut să obțină certificatul de revoluționar. „În decembrie 1989 am fost în București și trebuia să am certificat de revoluționar, fiindcă ce am în memorie din seara lui 21 decembrie n-am să uit niciodată. Am văzut cu ochii mei un autobuz din care persoane mai brunete filau demonstranții la Intercontinental, unde eu și soțul meu eram invitați la masă de finul nostru. Când au început să arunce cu gaze lacrimogene, am plecat spre casă. În 22 decembrie, am plecat la tribunal, că aveam proces. Acolo, niște figuri suspecte m-au trimis acasă. Era clar că erau forțe ale securității și nu se putea intra. Am plecat la un prieten care locuia deasupra Teatrului Nottara și am văzut când au venit tancurile. Când au chemat un avocat care nu e membru de partid, m-am prezentat, dar n-am putut urca pe tanc, că aveam o fustă strâmtă. Am intrat la TVR și am vrut să vorbesc cu Ion Iliescu, despre care știam că a fost coleg de liceu cu soțul meu. Doar că am văzut intrând pe scara principală, fără înghesuială, așa cum am intrat eu, doi membri cunoscuți ai Partidului Comunist Român. A mai venit și un zvon că s-au detectat bombe în subsolul clădirii și am renunțat. Seara, eu și o prietenă care stătea aproape de televiziune am luat toată mâncarea din casă și cafea caldă și ne-am dus la soldații din stradă. Un tânăr ofițer, căruia îi datorez viața, ne-a rugat să plecăm acasă. Probabil el știa ce urmează. Am cunoscut în detaliu ce s-a întâmplat pentru că am fost avocat pentru Ștefan Andrei (fost ministru de externe – n.r.) și mulți dintre cei care au fost arestați (inclusiv Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului – n.r.)”, își amintea Paula Iacob.

În copilărie, Paula Iacob a fost răsfățată, dar a fost tratată şi cu severitate: „Am avut o copilărie normală, frumoasă, liniștită, am fost singurul copil al părinților mei. O dorință specială a tatălui meu a fost să fiu bună la învățătură, chiar dacă eram foarte răsfățată. De aici trimiterea mea la șase ani într-un internat unde călugărițele germane făceau educație severă. Acolo am învățat germană, franceză și facultativ italiană și engleză. Îi sunt recunoscătoare și acum tatălui meu pentru că multe din ce am realizat a fost datorită educației. O dată pe săptămână aveam o oră de Politețe, unde învățam cum să stai în societate, cum să răspunzi la o întrebare, cum să ții furculița în mână, cât să mănânci la o masă la care ești invitat. Asta ar trebui să se facă și în școlile de azi. Acolo am învățat că un om trebuie să-și facă întotdeauna datoria, cu orice efort. De asemenea, am învățat să iubesc oamenii, să nu-i contrazic dacă e posibil și să las pe fiecare să gândească așa cum socotește. Am stat la internat opt ani până la 14 ani. Am făcut și prima școala de arbitri de motociclism și automobilism din România, am alergat și într-o cursă de automobile, am avut și alte activități pe lângă facultate. Am făcut și școala de gazetari sportivi, iar în ultimii ani de facultate, noaptea lucram în tipografie cap limpede și dimineața plecam la cursuri. Ca gazetar sportiv la «Sportul popular», unde scriam ciclism și motociclism și articole politice de fond, am învățat să discut cu oamenii, să mă apropii de oameni, să nu fiu timidă și să cunosc sufletul omenesc. Am rămas cu o simpatie pentru gazetărie, iar după 1989 am început să public în Zig-Zag”.

Paula Iacob a dezvăluit că principala ei calitate e moștenită de la părinți: „La înmormântarea unei colege, profesorii m-au delegat pe mine să vorbesc pentru că aveam o oarecare ușurință de exprimare, moștenire de familie. Bunica mea, care nu era o intelectuală, avea un debit verbal uluitor. Copil fiind, n-o puteam urmări când îmi spunea o poveste. Tata, la fel, avea o memorie deosebită. Mama a fost casnică, făcuse școala primară la aceleași călugărițe germane la care am fost și eu, iar tata, care avea studii de Drept, a lucrat în finanțe și contabilitate. Reușise prin muncă să aibă o situație materială destul de bună. De asta și-a permis să mă dea la această școală cu internat care era mai scumpă. Probabilă că tata ar fi realizat mai mult dacă n-ar fi venit comunismul, când gândirea lui de dreapta l-a pus în situația de a ajunge contabil la o mină de uraniu din Ardeal. Cred că de acolo i s-a și tras un cancer pulmonar și a murit destul de tânăr, la 59 de ani. Apoi, la doar patru luni după el, a murit și mama. Această nenorocire ar fi putut să-mi schimbe viața, dar am moștenit firea puternică a mamei mele care avea puțin sânge sârbesc de la bunica. Deja aveam și eu copil, așa că m-am străduit ca fiica mea să aibă o educație. Fata mea e medic psihiatru, a făcut specializare la Viena, e și expert medico-legal pe plan internațional, deci e realizată profesional”.

Paula Iacob a fost înmormântată pe aleea artiştilor din cimitirul Bellu. Dispariţia sa a lăsat un gol imens, dar şi o suferinţă covârşitoare pe umerii celor dragi.