Homepage » Monden » Reacţia Mariei Cârneci când a aflat că Paula Iacob a murit: "Îmi pare nespus de rău!"

Reacţia Mariei Cârneci când a aflat că Paula Iacob a murit: "Îmi pare nespus de rău!"

Publicat pe 07.10.2015 la 11:25 Actualizat pe 07.10.2015 la 12:24

Paula Iacob s-a stins din viaţă, aseară, după o lungă suferinţă, iar Maria Cârneci este foarte afectată de această teribilă veste.

Paula Iacob s-a stins din viaţă, aseară, după o lungă suferinţă, iar Maria Cârneci este foarte afectată de această teribilă veste.

Paula Iacob a murit marţi noapte pe patul de spital, iar Maria Cârneci regretă din suflet moartea ei. Cântăreaţa a spus câteva cuvinte înduioşătoare despre ea.

"A fost plină de viaţă. Îmi pare nespus de rău. Eu am venit de multe ori cu ea în platoul de la Star Matinal A dispărut un om atât de erudit. Avea o educaţie aparte. Îmi pare foarte rău. Sincere condoleanţe familiei", a declarat Maria Cârneci, miercuri, în emisiunea "Star Matinal" de la Antena Stars.

Paula Iacob, în vârstă de 83 ani, a fost internată în spital de mai multe ori, dar de data aceasta, problemele de sănătate pe care le-a avut au fost mai serioase. De altfel, Paula Iacob nu a început anul 2015 cu dreptul. Celebra avocată a ajuns de mai multe ori la spital, după ce a fost împinsă pe stradă de un tânăr, incident în urma căruia s-a ales cu piciorul fisurat.

A.B.

Foto: captură Antena Stars

Citeşte şi:

VIDEO / Ultima apariţie TV a Paulei Iacob! De ce nu a vrut să mai meargă acasă

Paula Iacob, viaţă de huzur! Ce a lăsat în urmă celebra avocată, în urma decesului cutremurător!

De ce a ales Paula Iacob avocatura? Declaraţii incredibile despre motivul pentru care nu a ales alt drum în viaţă

Reacţia Mariei Cârneci când a aflat că Paula Iacob a murit: "Îmi pare nespus de rău!"

A plâns ca un copil mic, după ce a aflat că Paula Iacob a murit: "A fost ca a doua mamă pentru mine!"

A murit Paula Iacob

Gigi Becali doborât de moartea Paulei Iacob! "Mi-aduc aminte când venea la puşcărie..."

VIDEO EXCLUSIV / Paula Iacob va fi înmormântată mâine la cimitirul Bellu

Aici şi-a dat ultima suflare Paula Iacob. Toată lumea credea că avocata a murit în spital, dar adevărul e cu totul altul

Cum arăta Paula Iacob în tinereţe? Ce femeie frumoasă!

VIDEO de senzaţie / Paula Iacob, pe motor! La 82 de ani, a oferit IMAGINILE ANULUI

Primele declarații ale fiicei Paulei Iacob! ”S-a stins...”

În articolul
Reacţia Mariei Cârneci când a aflat că Paula Iacob a murit: "Îmi pare nespus de rău!"
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Simona Trașcă este copleșită de durere, după moartea Mădălinei Apostol. Ce dezvăluiri a făcut despre viața iubitei lui Nick Rădoi
Showbiz intern • la 18:05
Simona Trașcă este copleșită de durere, după moartea Mădălinei Apostol. Ce dezvăluiri a făcut despre viața iubitei lui Nick Rădoi
  • Simona Trașcă, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol
  • Iubita lui Nick Rădoi a murit la 40 de ani
Cum arăta Remi Dobre de la Insula iubirii cu părul lung. Imagine rare cu iubitul Biancăi Iotu
Showbiz intern • la 17:35
Cum arăta Remi Dobre de la Insula iubirii cu părul lung. Imagine rare cu iubitul Biancăi Iotu
  • Cum arăta Remi Dobre de la Insula iubirii cu părul lung
  • Iubitul Biancăi Iotu a renunțat la părul lung în urmă cu doi ani
Boala care i-a dat viața peste cap Mădălinei Apostol. A ajuns de urgență la spital: „Am crezut că voi rămâne invalidă”
Showbiz intern • la 16:58
Boala care i-a dat viața peste cap Mădălinei Apostol. A ajuns de urgență la spital: „Am crezut că voi rămâne invalidă”
  • Boala cu care s-a confruntat Mădălina Apostol
  • Bruneta trecuse printr-o perioadă extrem de grea
Mara Bănică, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol. Cum a descris-o prezentatoarea TV
Showbiz intern • la 16:45
Mara Bănică, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol. Cum a descris-o prezentatoarea TV
  • Mara Bănică a omagiat-o pe Mădălina Apostol
  • Ce mesaj a scris jurnalista
VEZI MAI MULT
Recomandări
Avantajele şi dezavantajele unui credit în euro, în comparaţie cu unul în lei
recomandare pe observatornews.ro

"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul
recomandare pe observatornews.ro
"Insula Purcelușilor", noua atracție turistică a Greciei. Imaginile au cucerit internetul
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Romania TV
Gata, s-a deblocat criza! Nicuşor Dan a semnat decretul acum câteva minute
Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO
Romania TV
Costeluș de la Clejani, priveghi fastuos cu alai și lăutari. Narcis de la Bărbulești și Costel Biju au făcut dedicații pe bandă rulantă pentru familia îndoliată! VIDEO
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
recomandare pe antena3.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează
recomandare pe antena3.ro
Vedeta TV Sarah Khalifa riscă pedeapsa cu moartea în Egipt. Cum a ajuns în această situație și ce urmează
Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși
recomandare pe antena3.ro
Satul cu 40 de locuitori și 21 de afaceri. Acum 10 ani nu se știa de el, dar Instagram l-a făcut celebru și oamenii nu sunt bucuroși
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
recomandare pe Jurnalul.ro
Ruinele, vândute ca palate. Capcanele promovării pe internet: Inteligența Artificială bulversează toate domeniile
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
recomandare pe a1.ro
Îți amintești de Alexandra, concurenta de la Next Top Model criticată de Bianca Drăgușanu? Cum arată și cu ce se ocupă acum 
Close