Homepage » Actualitate » Daniela Gyorfi, indignată de reacţia preoţilor după incendiul de la Colectiv: "Nu am văzut din partea bisericilor să vină să doneze din Cutia Milei!"

Daniela Gyorfi, indignată de reacţia preoţilor după incendiul de la Colectiv: "Nu am văzut din partea bisericilor să vină să doneze din Cutia Milei!"

Publicat pe 03.11.2015 la 10:50 Actualizat pe 03.11.2015 la 11:15

Ţara este în doliu de când au murit 32 de oameni, iar alţi peste 140 sunt răniţi grav, în urma dezastrului de la Clubul Colectiv. Toţi românii sunt solidari pentru durerea părinţilor acestor copii, chiar şi vedetele.

Daniela Gyorfi a fost invitată, astăzi, în platoul emisiunii "Star Matinal", de la Antena Stars, şi a comentat pe marginea acestui subiect. Cântăreaţa a spus că este dezamăgită de faptul că biserica nu a oferit niciun ajutor pentru rudele copiilor morţi la Colectiv.

"Atunci când ai arsură pe exterior, mai scapi cum mai scapi, dar când ai arsuri în interior, e foarte greu. Este o tragedie. Puteam să fim şi noi, şi noi artiştii mergem în cluburi să cântăm. Nu există cuvinte. Toată lumea plânge. Cine a fost puternic a ieşit, cine a fost mai slab a ieşit.

Ştiţi ce nu am văzut eu şi m-a şocat? Nu am văzut din partea bisericilor să vină să doneze din Cutia Milei, pentru că tot noi punem bani acolo. Ştiţi cât de greu este în ziua de azi să îţi moară cineva? Îţi trebuiesc nişte bani, la groapă. Am văzut de la Guvern doar la 50 de milioane,"
a spus Daniela Gyorfi, la emisiunea "Star Matinal", de la Antena Stars.

Află mai multe detalii aici.

Cum s-a întâmplat totul?

Club Colectiv din sectorul 4 din Capitală a fost incendiat în timpul unui concert de lansare a unui album de-al trupei Goodbye Gravity. Coincidenţa face că prima piesă de pe albumul promovat se intitula "The day we die". Zeci de oameni au fost resuscitaţi chiar pe stradă. Mai multe echipaje de ambulanţă au intervenit la faţa locului. Tragedia a avut loc în seara de 30 spre 31 octombrie în capitală, la club Colectiv, situat în apropiere de Maternitatea Bucur.

VIDEO / GREU DE PRIVIT! Imaginile groazei din interiorul clubului incendiat

Surse judiciare susţin faptul că dosarul deschis de Parchetul Tribunalului Bucureşti ar putea fi preluat de procurorii de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

VEZI AICI TOATE ŞTIRILE DESPRE INCENDIUL DE LA CLUB COLECTIV

Foto: Captură Antena Stars

M.T.

Citeşte şi:

Un tânăr de 19 ani din Sinaia se zbate între viaţă şi moarte! Primarul cere ajutor după ce băiatul a fost ars în Clubul Colectiv

Trupa taxi, melodie în memoria victimelor incendiului din Club Colectiv! Versurile sunt tulburătoare

VIDEO / Cuvintele lui au sens sens dramatic acum. Adi Despot, către solistul trupei Goodbye to Gravity: "E o luptă pe viaţă şi pe moarte"

Mihaela Rădulescu, renegată şi comentată de români! Ce a făcut la o zi după incendiul din Colectiv a stârnit revoltă

TEORIA ŞOCANTĂ care a ÎMPÂNZIT INTERNETUL! Incendiul de la Club Colectiv nu a fost un accident

DOVEZILE că incendiul de la Colectiv nu a fost un accident! Premoniţii, semne şi alte lucruri stranii legate de tragedia din "Clubul Morţii"

În articolul
Daniela Gyorfi, indignată de reacţia preoţilor după incendiul de la Colectiv: "Nu am văzut din partea bisericilor să vină să doneze din Cutia Milei!"
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Xtra Night Show. Stelian Ogică, alături de soția lui, Alexandra, pe terenul de fotbal. Cei doi sunt căsătoriți de un an: „Sunt un bărbat împlinit”
Emisiuni TV • la 10:27
Xtra Night Show. Stelian Ogică, alături de soția lui, Alexandra, pe terenul de fotbal. Cei doi sunt căsătoriți de un an: „Sunt un bărbat împlinit”
  • Stelian Ogică, alături de soția lui, Alexandra, pe terenul de fotbal
  • Cei doi sunt căsătoriți de un an
Star Matinal. Monica Davidescu a vorbit despre momentele din viața ei în care a crezut că nu se poate. Actrița, lecție de succes pentru femeile puternice: "Dacă ai încredere..." / VIDEO
Stiri interne • la 10:22
Star Matinal. Monica Davidescu a vorbit despre momentele din viața ei în care a crezut că nu se poate. Actrița, lecție de succes pentru femeile puternice: "Dacă ai încredere..." / VIDEO
  • Monica Davidescu, o lecție pentru femeile puternice
  • Cum își va petrece soția lui Aurelian Temișan Sărbătorile Pascale
Star Matinal. Oana Lis, despre cum gestionează problemele care apar în viața ei. Vedeta spune că a învățat să se accepte așa cum e: "Sunt uneori..." / VIDEO
Emisiuni TV • la 09:59
Star Matinal. Oana Lis, despre cum gestionează problemele care apar în viața ei. Vedeta spune că a învățat să se accepte așa cum e: "Sunt uneori..." / VIDEO
  • Oana Lis a învățat să se accepte așa cum e
  • Soția lui Viorel Lis luptă cu greutățile cu zâmbetul pe buze
Xtra Night Show. Lolrelai, primele declarații după victoria în fața medicului stomatolog acuzat că ar fi abuzat-o: „E un pas important”. Cine i-a fost alături în această perioadă
Emisiuni TV • la 09:45
Xtra Night Show. Lolrelai, primele declarații după victoria în fața medicului stomatolog acuzat că ar fi abuzat-o: „E un pas important”. Cine i-a fost alături în această perioadă
  • Lolrelai, primele declarații după victoria în fața medicului stomatolog acuzat că ar fi abuzat-o:
  • Cine i-a fost alături în această perioadă
Banc: "Iubitule, este adevărat că asociatul tău a murit?" Răspunsul te va face să râzi în hohote
Beauty & Lifestyle • la 09:19
Banc: "Iubitule, este adevărat că asociatul tău a murit?" Răspunsul te va face să râzi în hohote
  • Cele mai tari bancuri
  • Glumele care îți vor aduce zâmbetul pe buze
Calendar Ortodox 26 aprilie 2024 - Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei. Rugăciunea pe care e bine să o rostești astăzi pentru iertarea păcatelor
Stiri interne • la 09:06
Calendar Ortodox 26 aprilie 2024 - Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei. Rugăciunea pe care e bine să o rostești astăzi pentru iertarea păcatelor
  • Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox
  • Sfântul Mucenic Vasile, Episcopul Amasiei
  • Rugăciunea pe care e bine să o rostești astăzi pentru iertarea păcatelor
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
recomandare pe observatornews.ro
O tânără de aproximativ 20 de ani s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din Brașov. Femeia ar fi născut recent
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
recomandare pe as.ro
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile „Zeiței de la Montreal”
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Romania TV

Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!

Județul din România care a dat lovitura: are o reputație turistică uriașă, iar liderii de aici au investit de peste 10 ori valoarea bugetului local
recomandare pe antena3.ro

Horoscop 26 aprilie 2024. Peștii visează cu ochii deschiși, Gemenii pornesc pe un nou drum

Noul metrou Metropolis a ajuns în Depoul Berceni din Bucureşti. Primele imagini cu garnitura şi noile dotări

Petre Roman, gest ȘOC în urmă cu puțin timp! Puțini au observat detaliul
recomandare pe playtech.ro

Cu ce stropesc bunicii de la ţară florile din curte. Varianta naturală care ţine dăunătorii la distanţă

Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro

Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier

Vești bune pentru pensionari! Guvernul a făcut anunțul mult așteptat!
recomandare pe dailybusiness.ro

Se pun la bătaie 415 milioane de euro de la stat! Cine primește banii

Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
recomandare pe Jurnalul.ro
Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
recomandare pe a1.ro

Close