Atenție!
Conținut pentru adulți!

FOTO / Gabriela Spanic s-a pozat aproape goală! Are 45 de ani, dar arată ca la 20

+7 click pentru
galerie

Gabriela Spanic © Instagram

Gabriela Spanic este una dintre cele mai îndrăgite actriţe de telenovele. Are 45 de ani şi este originară din Venezuela. De curând, Gabriela Spanic a renunțat la haine și și-a arătat corpul în toată splendoarea lui. 

Actriţa a realizat un pictorial senzaţional, s-a lăsat pozată complet dezbrăcată, etalându-și formele impecabile. Imaginile sunt parte a unui calendar pentru anul 2019.

Gabriela Spanic a postat fotografiile pe contul său de Instagram unde o urmăresc peste 900,000 fani.

„Am vrut să celebrez 32 de ani de carieră cu certitudinea că mă simt mai împlinită ca niciodată din toate punctele de vedere. calendarul conține fotografii inedite, în care pozez sexy, liberă și mai transparentă ca niciodată… Corpul nostru este un templu și îl îngrijesc pe măsură”, a completat Gabriela Spanic în mediul online. 

În 1992 Gabriela Spanic a câştigat titlul de Miss Venezuela, premiu care i-a deschis poarta către lumea actoriei. A jucat într-o serie de telenovele celebre, cele mai importante roluri fiind cele din telenovelele „Stăpâna” și din  „Uzurpatoarea”, unde a avut dublu rol.

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici

A.S.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro